Proces în hohote de râs, la Judecătoria Iași
Dimensiune font:
Un proces în cursul căruia judecătorul, grefierul, avocaţii, dar şi simplii spectatori şi-au stăpânit cu mare dificultate hohotele de râs s-a încheiat zilele trecute la Judecătoria Iaşi. Lăcrămioara V. şi-a dat în judecată fostul soţ, cerând un absurd ordin de protecţie împotriva acestuia. Ca să fie cât mai convingătoare, femeia a adus drept martor propria fiică, deja majoră, dar, într-un final, n-a izbutit altceva decât să se umple de penibil.
Cronologia disputei dintre cei doi a început anul trecut, cu un divorţ aparent amiabil. Atunci, au căzut de acord să locuiască în acelaşi apartament, pentru un interval de timp încă neclar la acel moment. O vreme a fost oarecum linişte, numai că Ticu, fostul soţ, şi-a făcut un hobby de a bea sfidător ori de câte ori Lăcrămioara se afla în public. Odată, s-a pus cu fundul pe bordură, în faţa biroului unde lucrează aceasta şi a început să soarbă cu nesaţ dintr-o sticlă cu rachiu puturos.
Altă dată, prin primăvară, pe când Lăcrămioara era la cumpărături în Piaţa Nicolina, împreună cu fiica şi trei vecine, Ticu a scos, ostentativ, din geacă un pet cu bere, a sorbit din el, apoi s-a apropiat de grupul de gospodine, surprinzându-le cu un râgâit de pomină. Panicată, Lăcrămioara a scăpat sacoşele din mână.
Sătulă de-asemenea ironii, pe la începutul lui iunie, femeia şi-a luat catrafusele şi a plecat de la fostul domiciliu conjugal. Excelent prilej de petreceri non-stop pentru Ticu şi gaşca lui de prieteni. Fiică-sa, Iulia, a trecut de câteva ori pe-acolo şi a rămas consternată la vederea peisajului. Revoltată, i-a sugerat maică-sii să ceară în instanţă evacuarea lui Ticu din locuinţă şi reintegrarea ai acolo. În primă fază, a avut câştig de cauză. Prin sentinţa din 7 august, bărbatul a fost obligat ca, pe o perioadă de o lună de zile, să dispară din apartament şi să păstreze o distanţă de minim 50 metri faţă de fosta nevastă.
Omul s-a conformat şi nici măcar nu s-a mai întors acasă pentru a-şi lua bagajele minimale. Rămas fără haine de schimb, a rugat un prieten să meargă la apartament şi să-i aducă de acolo izmenele şi restul garderobei de toamnă-iarnă. Lăcrămioara a refuzat ferm, a făcut o criză de nervi, iar pe 4 septembrie a mers iarăşi la Judecătorie, cerând prelungirea şi înăsprirea ordinului de protecţie. A invocat beţiile şi nişte violenţe pe care n-a avut cum să le dovedească. În plus, martorii invocaţi au afirmat că Ticu a respectat întocmai prima sentinţă, că n-a luat în niciun fel legătura cu Lăcrămioara şi nici nu a încercat să revină în locuinţa comună pe perioada interdicţiei, aşa cum insinuase femeia.
De data asta, instanţa nu i-a mai dat dreptate. Judecătorii au hotărât că „pârâtul a conştientizat şi a înţeles să se conformeze normelor de convieţuire socială”, respingând ca neîntemeiată solicitarea Lăcrămioarei. Începând de luni, Ticu poate reveni oricând în apartament. Ca să locuiască acolo ori să-şi recapete izmenele. Marcel FLUERARU
.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau