Protest în Justiție - Magistrații blochează judecata cauzelor aflate pe rol
Dimensiune font:
Azi, magistraţii Curţii de Apel Iaşi s-au întâlnit în cadrul Adunării generale a judecătorilor şi au ales să protesteze ca majoritatea instanţelor din ţară, prin amânarea cauzelor aflate pe rol. Excepţie vor face cauzele cu caracter urgent.
Începând de azi magistraţii Curţii de Apel Iaşi protestează până la adoptarea unei soluţii legislative care să respecte statutul constituţional al magistraţilor, garanţiile constituţionale precum şi principiul previzibilităţii. „Judecătorii Curţii de Apel Iaşi, în Adunarea Generală, în unanimitate, au adoptat forma de protest a amânării judecării cauzelor, începând cu data de 21 iunie, cu excepţia celor urgente, până la momentul la care puterea legiuitoare va asigura garanţiile obiective ale independenţei magistaţilor, incuzând şi previzibilitatea eventualelor modificări, pentru a fi respectat statutul şi efortul susţinut al judecătorilor dar şi a celorlalte categorii profesionale din sistemul judiciar”, spun judecătorii ieşeni.
Pe perioada protestului vor fi judecate doar cauzele civile privind ordonanțele președințiale, măsurile asiguratorii, suspendarea provizorie executare, răpirile internaționale de copii, plasamente în regim de urgență, adopții, custodii publice, declarare ca indezirabili, ordine de protecție.
În materie penală se vor judeca doar cauzele cu inculpați aflați sub puterea măsurilor preventive, cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauzele în care este posibilă intervenirea prescripției răspunderii penale.
Totodată, judecătorii Curții de Apel Iași au mandatat pe președintele Curții de Apel Iași să îi reprezinte în acțiunile de sesizare a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, președintelui României, președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului pentru a formula obiecții de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României. De asemenea, preşedintele CA Iaşi este mandatat de colegi să adopte o eventuală rezoluție a președinților Curților de apel cu prilejul întâlnirii care se va desfășura la Iași, în data de 30 iunie, în raport de stadiul procesului legislativ de la acel moment. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau