Război pe apa romașcanilor!
Dimensiune font:
PNL Neamț a solicitat tuturor consilierilor locali din Roman, inclusiv consilierilor PSD, să voteze împotriva solicitării Apa Serv de majorare a tarifelor la apă și colectarea apelor uzate, precum și a serviciilor conexe. „Considerăm că aceștia nu trebuie să stea în poziție de drepți în fața șefilor de partid, Arsene și Harpa, și ar trebui să țină cu romașcanii care i-au trimis în Consiliul Local”, au transmis liberalii. „Pe lângă tupeu, vorbim și de nesimțire, și-mi asum foarte clar acet termen. Nu poți cataloga altfel o asemenea solicitare, câtă vreme Romanul se confruntă de o bună perioadă cu lipsa apei, oamenii nu se pot spăla, nu pot găti, programul le este dat peste cap deoarece trebuie să se conformeze graficului de furnizare anunțat de Apa Serv care oricum nu este respectat. Aceasta este o evidentă bătaie de joc și oricât ar țipa Oana Bulai, Ionel Arsene și Vasilică Harpa, ei sunt principalii vinovați de ceea ce se întîmplă. Apa Serv este o societate controlată integral de Consiliul Județean și PSD Neamț care numește oamenii în funcțiile de conducere și care acționează după bunul plac, fără niciun plan concret de management performant. Romașcanii s-au săturat, de ani de zile se întîmplă avarii, iar acum, deși plătesc unul din cele mai mari prețuri din țară pentru apa pe care nu o au, riscă să plătească și mai mult dacă solicitarea Apa Serv va trece în Consiliul Local”, a precizat George Lazăr, președinte PNL Neamț.
De aceeași părere este și Leonard Achiriloaie, primarul municipiului Roman, care a precizat că Apa Serv trebuie să-și respecte toate obligațiile asumate prin contract, să investească în rețele, să plătească redevențe, „nu doar să factureze, iar banii să-i folosească pentru salarii și alte foloase”. „Sper ca ca și consilierii locali să înțeleagă că, dincolo de a fi parte din partide diferite, suntem în primul rând romașcani, iar cetățenii acestui oraș merită mai mult decât apă cu porția, la prețuri mari, tot mai mari, pentru că așa dictează PSD și Ionel Arsene, cei care controlează această societate”, a spus primarul Achiriloaie. George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau