Răzbunarea ”Marelui Uriaș Prietenos”. Deputatul PSD Marius Ostaficiuc reclamă la Protecția Consumatorului cuvinte intrate în Oxford Dictionary
Dimensiune font:
Caz fără precedent la Iași în ”războiul” pornit de un politician local contra unei cărți pentru copii. Protecția Consumatorului Iași a interzis comercializarea celebrului volum ”Marele Uriaș Prietenos” de Roald Dahl și a amendat o librărie în urma reclamației lui Marius Ostaficiuc, politician PSD, care s-a plâns că în volum erau ”greșeli gramaticale”.
Instanța a anulat sancțiunile după ce a constatat că ”greșelile” erau modalitatea de exprimare a personajului principal, parte din ”esența poveștii”. De remarcat că unele dintre cuvintele inventate de Roald Dahl și reclamate de Ostaficiuc au intrat în Dicționarul limbii engleze – ediția Oxford. În 2020, politicianul-reclamant a ajuns deputat PSD.
În urmă cu câțiva ani, ”Marele Uriaș Prietenos”, una dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii, a fost în centrul unei dispute juridice inedite. Politicianul ieșean, Marius Eugen Ostaficiuc, a sesizat Oficiul pentru Protecția Consumatorului (OPC) că a găsit în volum ”cuvinte care nu există” și ”greșeli gramaticale”. OPC i-a dat dreptate și a decis interzicerea comercializării cărții și amendarea librăriei cu 1.000 de lei.
De fapt, în volum, autorul face în mod intenționat ca personajul principal să vorbească împleticit și în dezacorduri, de unde și stângăciile în exprimare care au conturat personajul îndrăgit atât de cititori, cât și de spectatorii unui film făcut pe baza cărții. De altfel, stilul cărții este notoriu, după cum au arătat și judecătorii care, la solicitarea firmei care administra librăria, au anulat sancțiunile.
La cinci ani după acel moment, Protecția Consumatorului nu a returnat nici acum firmei suma încasată ca amendă, iar Ostaficiuc a devenit deputat PSD. În privința sesizării din 2015, el a declarat pentru G4Media: ”Și astăzi aș face la fel.”
În februarie 2015, Marius Eugen Ostaficiuc a cumpărat de la o librărie din Palas Mall Iași un exemplar din cartea ”Marele Uriaș Prietenos”, de Roald Dahl. Volumul fusese recomandat, la școală, unuia dintre copiii săi.
Sursa - g4media.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau