Record de încetineală a justiţiei - şase ani în așteptarea unei sentinţe!

* de atunci, datele problemei s-au schimbat radical * e vorba de un şantaj între două tinere videochatiste * între timp, ambele au renunţat la meserie, au absolvit facultatea şi şi-au întemeiat familii * victima nu mai are niciun fel de pretenţii, condamnata poartă stigmatul * Curtea de Apel admite recursul, apoi, după mai bine de două luni, spune că-i tardiv

Pentru oricine, 6 ani înseamnă mult. Dar pentru un tânăr abia ieşit din majorat e enorm. E intervalul în care acesta îşi lasă copilăria în desaga cu amintiri, îşi finalizează educaţia, devine matur şi-şi trasează calea de urmat în viaţă. E probabil, cea mai radicală schimbare la care e supusă fiinţa umană. Dispar şotiile şi năzbâtiile copilăriei, teribilismele şi extravaganţele adolescenţei, locul lor fiind luat de rigoarea maturităţii. Iar a sancţiona, cu atâta întârziere, un derapaj minor şi a stărui în menţine asta nu-i altceva decât o nouă confirmare a anticului proverb „Justiţia e oarbă”. N-o interesează că afectează destine, vieţi, familii, procedurile sunt mai presus decât orice.

Videochat şi expertiză în şantaj, învăţate la locul de muncă

Cazul Deliei e unul de manual, unul care confirmă încă o dată, străvechea zicere. În 2013, juna ieşeancă avea 18 ani, absolvise liceul şi intrase la  Medicină, dar încă mai visa la o carieră de foto-model. Ca mai toate fetele de seama ei. Moda, silueta şi look-ul pe primul loc în clasamentul priorităţilor de moment. Pasiuni costisitoare, chiar şi pentru o familie din clasa de mijloc, adică oarecum înstărită. Aşa că, la un moment dat, tatăl i-a zis foarte ferm s-o lase mai moale cu gătelile, cu ieşirile în club, cu comportamentul de fiţă. „Dacă nu mă distrez acum atunci când? La pensie?”, e replicat revoltată fata. După o serie de certuri zdravene, ea s-a ales cu un embargo financiar pe termen nelimitat din partea părinţilor. Era spre mijlocul toamnei, abia începuseră cursurile, primul an, examene mai încolo, timp berechet pentru ieşiri în „life”.

În una din aceste astfel de ocazii, Delia s-a nimerit la o terasă din centru, la aceeaşi masă cu trei prietene din perioada liceului. Ea, aflată sub embargo financiar patern, nu şi-a permis decât o cafea. Celelalte, cocktailuri exotice din belşug, fără număr cum spun maneliştii. A întins de cafeaua aia vreo două ore, răstimp în care a luat-o de câteva ori cu depresie. Fetele s-au amuzat o vreme pe seama tristeţei Deliei, dar în cele din urmă i-au sugerat soluţia: „Fato! Nu fi fraieră, arăţi bine, apucă-te de videochat, câştigi o grămadă de bani şi nu mai depinzi de nimeni!”.

Proaspăta studentă a băgat la cap şi chiar de a doua zi a început să-şi caute un angajament în branşă. Primul job, cam mult amatorism, dar „şi-a dat mâna”, s-a calificat la locul de muncă, într-un apartament din Copou. Apoi s-a gândit că s-ar scoate mai bine ca „freelancer”. Pe cont propriu, de acasă. Nici asta nu s-a dovedit a fi o soluţie viabilă. Oricând puteau apărea părinţii, iar palma tatălui era precum lopata izbită peste şale. S-a apucat să ia la rând anunţurile de angajare pe post de videochat-istă, iar după câteva zile de căutări, a fost acceptată la un „interviu de angajare” din partea unei companii cu mare faimă în domeniu. A mers, a bătut palma şi s-a întors foarte fericită acasă. Urma să presteze profesionist, pe bani adevăraţi.

N-a trecut nicio săptămână şi a fost sunată de Mălin, primul ei „impresar”, cel care o introdusese în breaslă, în apartamentul din Copou. Foarte senin, acesta i-a spus: „Vreau comision din ceea ce câştigi, că mi se cuvine! Nu-mi dai, postez pe Facebook filmuleţele cu tine. Nu cred că-ţi convine!”. Fata a înghiţit în sec şi a început să cotizeze. Mergea zilnic la apartamentul din Păcurari unde-şi avea locul de muncă, nu-şi lua niciun liber, pentru că avea de plătit comisionul.

Astfel, pe la începutul lui decembrie, tot 2013, a venit la lucru ceva mai devreme, a deschis condica de prezenţe ca să se semneze şi a descoperit cu mare surprindere că la acel studio lucra şi Rina, o fostă colegă de liceu, dar dintr-o clasă paralelă. Atunci, în acel moment, i-a venit nefericita idee. Şi-a notat toate datele de contact ale Rinei şi s-a gândit să procedeze cu ea în stil Mălin. Adică, un mic şantaj. Dar încă nu era decisă a trece la acţiune...

Declicul s-a produs chiar înainte de Crăciun, când a aflat că şi Rina e studentă, deci fată cu ştaif şi pretenţii. A lăsat-o să-şi petreacă sărbătorile, iar apoi a abordat-o. Nu direct, ci pe Facebook şi folosindu-se de un cont fals. I-a cerut 1.000 lei ca să nu distribuie filmuleţele cu Rina în ipostaze desuete şi a început să pună presiune pe fosta colegă. Într-un final, s-au înţeles să se întâlnească pe 24 ianuarie 2014, la ora 22.00, în faţă la BRD-ul din Păcurari. Rina nu ştia cu cine are de-a face, a mers la Poliţie şi a povestit toată tărăşenia.

Oamenii legii au organizat un flagrant ca la carte, aşa încât Delia a petrecut o noapte în arest, în pofida precauţiilor luate. Venise acolo cu un taxi, n-a coborât, ci doar a lăsat geamul jos, ca să primească plicul cu bani. N-a apucat să termine a-i număra pentru că a fost încătuşată şi dusă la secţie. Acolo, a încercat un şiretlic. A spus că n-are la ea cartea de identitate şi a recitat datele de stare civilă ale unei prietene de la ea din bloc, una cu chiar care semăna foarte bine.

Tatăl a dus-o de mână la poliţie ca să mărturisească

A doua zi, procurorii au considerat că nu se impune măsura arestului preventiv, i-au dat drumul şi au plasat-o sub control judiciar. La acel moment, era cercetată doar pentru şantaj, nu şi pentru fals intelectual, fals în declaraţii şi substituire de identitate. Acestea au venit ceva mai târziu, când vecina de bloc a primit citaţie.

Între timp, tatăl Deliei a simţit că e ceva în neregulă cu fata. A strâns-o cu uşa, cum se spune, iar ea a mărturisit totul. Bărbatul a luat-o de mână, a dus-o la secţie şi, în faţa poliţiştilor consternaţi, a pus-o să scrie o declaraţie amănunţită prin care să-şi asume toată vina.

Dosarul era gata. Toate probele administrate, faptele clare, nimeni nu avea nimic de comentat. Caz extrem de simplu. Straniu însă, rechizitoriul a fost trimis către instanţă abia cinci ani şi cinci luni mai târziu. De ce s-a tărăgănat atât? O întrebare la care logica lui Descartes nu poate da răspuns.

Au trecut anii, Rina, victima şantajului şi-a văzut de drumul ei, şi-a iertat fosta colegă, n-a avut niciun fel de pretenţii. Delia a absolvit facultatea, s-a căsătorit, iar acum, ca medic, câştigă suficient şi nu mai are nevoie de videochat. Anii de studenţie au maturizat-o, a învăţat destule acolo, în amfiteatre şi laboratoare. A realizat proporţiile tâmpeniei comise, a urmat şedinţe de terapie psihiatrică şi spera la o sentinţă în raport cu actualitatea.

Verdict mult întârziat, care nu ajută pe nimeni

N-a fost deloc aşa. Hotărârea-minută a venit abia pe 26 martie a.c., în plină stare de urgenţă. Sentinţa, de-a dreptul cinică: sub pretextul aplicării legii penale mai favorabile, instanţa a schimbat încadrarea juridică, Delia a fost condamnată doar pentru şantaj şi „participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual” şi a primit o rezultantă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Ca favor ironic, i s-a restituit telefonul confiscat acum 6 ani. Nu mai are ce face cu el, la amanet nu ia nici 25 de lei şi i s-a comunicat printr-o exprimare plină de echivocuri cum că poate face apel în 10 zile. Atenţie mare! „Zece zile de la încetarea stării de urgenţă” ori „de la comunicarea copiei minutei hotărârii (în cazul în care comunicarea se realizează ulterior încetării stării de urgenţă”.

Şi cum Delia s-a căsătorit, şi-a schimbat numele de familie şi domiciliul, a intrat în posesia minutei la doar două săptămâni după ieşirea din starea de urgenţă. A simţit verdictul ca o lovitură de topor în moalele capului. Cariera ei de medic începe cu acest balast, victima nu mai are nicio pretenţie, fapta e veche, Delia şi-a reconsiderat total filozofia despre lume şi viaţă, la ce bun, cui şi la ce foloseşte sentinţa?

Disperată, a apelat la avocata Gianina Poroşnicu. Ştiind prea bine cutumele şi năravurile din sălile de judecată, aceasta a avertizat-o din start că, din pricina procedurilor arhaice, e „la foarte mare risc”, că e foarte posibil ca demersul să nu-i fie luat în seamă.

Mai sunt două aspecte în toată povestea asta. Pornind de la acest caz, Gianina Poroşnicu a izbutit să schimbe legislaţia şi procedurile. Al doilea aspect ţine de filmele cu tâmpiţi: cum naiba, pe 5 august 2020, tu, Curte de Apel, care dai sentinţe definitive, accepţi cererea de apel, o înregistrezi la Registratură, judeci cazul, amâni pronunţarea, pentru ca vineri, 9 octombrie, după două luni şi trei termene, să spui că respingi apelul ca fiind tardiv. Cine-i tardiv în toată afacerea asta? Marcel FLUERARU