Record: un sucevean a picat de 53 de ori examenul auto. Numărul de candidați respinși este tot mai mare
Dimensiune font:
Un bărbat din Suceava a picat de 53 de ori examenul pentru permisul auto, în timp ce o suceveancă reușește să ia mereu proba teoretică, dar este respinsă de fiecare dată la proba practică.
Un sucevean a picat de 53 de ori examenul la proba teoretică, iar de alte două ori a ajuns să dea totuși și proba practică, dar a picat și la aceasta.
„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a declarat Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, o femeie reușește să ia mereu proba teoretică, dar a picat de nu mai puțin de 8 ori la proba practică.
„Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă de 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a dat câteva exemple prefectul.
Potrivit aceleiași surse, mulți candidați vin la examenul pentru permis complet nepregătiți, dovadă că obțin la proba teoretică între un punct și trei puncte, în timp ce alții se înscriu, dar absentează în mod repetat.
Promovabilitatea la examenele pentru obținerea permisului auto în județul Suceava în anul 2023 a fost catastrofală. Un bilanț prezentat de prefect arată că la proba teoretică promovabilitatea a fost de 42,66%, iar la proba practică de 42,99%.
„Cred că în perioada următoare ne vom face timp și vom merge în teren, la școlile de șoferi, pentru a vedea cum se poate îmbunătăți și care sunt problemele cu care se confruntă dumnealor, astfel încât să creștem nivelul calitativ. Cu toții ne dorim participanți la trafic care au cunoștințe temeinice. Am fost surprins că multe sunt persoane tinere, care nu pot invoca lipsa de cunoștințe pe partea digitală”, a mai adăgat prefectul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau