Salariul mediu net la Iaşi, mai mic cu 4,1% faţă de media naţională
Dimensiune font:
* de la începutul anului, câștigul mediu brut în județul Iași a înregistrat valori în creștere, însă, față de media pe țară, câștigul salarial mediu a fost mai mic * evoluția câștigului salarial mediu nominal net în luna martie 2022 comparativ cu martie 2021, respectiv februarie 2022, a înregistrat valori pozitive pentru persoanele care lucrează în agricultură, silvicultură, industrie și construcții, și servicii
În luna martie, conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Iași, efectivul de salariați din județ a fost de 184.637 persoane, în creștere cu 5.324 persoane (+3,0%) față de luna corespunzătoare din anul 2021. „În luna martie 2022, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Iași a fost de 6.124 lei (+7,5% față de luna martie 2021), iar cel mediu net de 3.776 lei (+7,5% față de luna martie 2021); comparativ cu luna anterioară, respectiv februarie 2022, s-a înregistrat o creștere atât a câștigului net cu 3,4% cât și a celui brut cu 3,2%. Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Iași, realizat în luna martie 2022, a fost mai mic cu 4,1%”, a transmis DJAS Iași.
Pe grupe mari de activități, evoluția câștigului salarial mediu nominal net în luna martie 2022 comparativ cu martie 2021, respectiv februarie 2022, a înregistrat valori pozitive pentru persoanele care lucrează în agricultură, silvicultură, industrie și construcții, și servicii.
Puterea de cumpărare a salariului a scăzut cu 2,4% dacă ne raportăm la indicele câștigului salarial real pentru luna martie 2022 față de luna martie 2021, care în județul Iași a fost de 97,6%.
În luna februarie 2022, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Iași a fost de 5.936 lei (+6,8% față de luna februarie 2021), iar cel mediu net de 3.652 lei (+6,9% față de luna februarie 2021), iar în luna ianuarie 2022, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Iași a fost de 5.924 lei, cel mediu net oprindu-se la 3.639 lei.
Săptămâna aceasta, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, act normativ prin care se aprobă facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei. Practic, începând cu 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 de lei lunar, fără a include sporuri sau alte adaosuri, se va duce majorarea la 2.750 de lei lunar, majorare pentru care nu se va datora impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau