Sărbătoarea Iei in perioada 24-25 iunie în fața Palatului Culturii din Iași
Dimensiune font:
Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași invită ieșenii cu bucurie la „Sărbătoarea Iei”, pe 24 și 25 iunie, în fața Palatului Culturii din Iași.
Deschiderea oficială a evenimentelor va avea loc joi, 24 iunie, de la ora 15:00, în Salonul Instituției Prefectului, unde va avea loc vernisajul artistei de renume internațional Cela Neamțu, în prezența domniei sale. Evenimentul va fi urmat de momente artistice în fața Palatul Culturii, începând cu ora 16:00, în cadrul cărora va fi înmânat și titlul de cetățean de onoare al județului Iași doamnei Cela Neamțu.
Spectacolele vor continua vineri, 25 iunie, începând cu ora 15:00. Spectacolele vor fi susținute de Ansamblul Artistic Constantin Arvinte, Școala de Arte Titel Popovici și Ansambluri Artistice din Județul Iași, cu prezența unor artiști consacrați ai muzicii autentice românești. În cadrul evenimentului, vor avea loc ateliere interactive și expoziții cu vânzare ale producătorilor și meșteșugarilor locali din județul Iași.
De asemenea, în perioada 24 – 27 iunie, va avea loc Târgul IEI, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în parteneriat cu Asociația Art-Meșteșugurile Prutului, în intervalul 09:00 – 19:00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau