Scandal la USR Botoșani
Dimensiune font:
Unul dintre liderii județeni ai Uniunii Salvați România (USR) – Filiala Botoșani a fost exclus din partid pentru injurii. Decizia a fost luată în unanimitate de 25 de membri ai Biroului Național (BN).
Structura politică centrală s-a întrunit vineri și a analizat printre altele o sesizare de la Botoșani care-l viza pe Ady Hobjilă, vicepreședinte al Organizației Județene. Acesta a înjurat-o pe Raluca Curelariu, într-o discuție al cărei caracter, oficial sau neoficial, este la acest moment contestat.
Sesizarea a fost trimisă la șefii de la București la o ședință anterioară, iar cel vizat a avut răgaz să se justifice în scris. A răspuns, a trimis punctul de vedere în scris către Biroul Național și Departamentul Juridic.
Cu unanimitate de 25 de voturi, membrii BN au decis excluderea din USR a vicepreședintelui USR Botoșani.
Esența discuțiilor nu a fost oficializată de niciunul dintre cei implicați. Și nici de președintele organizației de la Botoșani. „E complicat. Au fost niște injurii aduse, dar într-un cadru restrâns. Până la urmă Biroul Național a judecat ca fiind o chestie publică, urmează contestații și să vedem ce se întâmplă”, a comentat situația în primă fază Andrei Drancă, președintele USR Botoșani.
Deși procedural se insistă pe ideea că discuțiile mai aprinse care au culminat cu injurii nu au fost făcute în cadru public, Andrei Drancă recunoaște greșeala colegului de partid, însă condamnă un alt aspect.
Și anume faptul că întreaga discuție a fost înregistrată, fără ca persoanele prezente să fie informate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau