Şcoala modulară de la Colegiul Pedagogic, finalizată
Dimensiune font:
La Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” a fost finalizată montarea containerelor din care este construită clădirea modulară care va găzdui temporar activitatea didactică în timpul lucrărilor la clădirile - monument istoric.
Anunţul a fost „făcut de primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă. Este vorba de 154 de containere care practic formează 33 săli de clasă, două laboratoare, o sală de gimnastică, cancelarie, patru grupuri sanitare pentru elevi, un grup sanitar pentru profesori, holuri de circulaţie, scări de acces.
Cele 154 de containere au fost închiriate în urma încheierii, pentru o perioadă 36 de luni, a unui acord-cadru cu SC Trident GSA SRL. Valoarea acestui contract este de 5 milioane de lei.
Primarul Mihai Chirica a anunţat şi finalizarea racordării şcolii la apă, canalizare, energie electrică, gaz, dar şi a altor amenajări de siguranţă solicitate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum tratarea cu materiale ignifuge şi amenajarea de scări exterioare suplimentare. „Această clădire modulară este, practic, o şcoală nouă, cu o capacitate de circa 1.000 de elevi, care respectă aceleaşi cerinţe de siguranţă, confort şi dotări ca una obişnuită”, a spus primarul Mihai Chirica.
Lucrările pentru realizarea platformei pe care este montată şcoala modulară, a racordurilor la utilităţi şi a unor construcţii adiacente au fost executate de SC InBit SRL, pentru o sumă de peste 5 milioane de lei, banii fiind alocaţi tot din bugetul local.
În paralel cu construirea şcolii modulare, circa 90 de muncitori lucrează la consolidarea şi refuncţionalizarea a două imobile - monument istoric ale Colegiului Pedagogic "Vasile lupu". Este vorba de Corpul C1 Liceu, care este funcţional din 1891, şi Corp C2, unde funcţionează cantina şcolii. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau