Se caută constructor pentru modernizarea bulevardului Poitiers
Dimensiune font:
* investiția se ridică la peste 66 milioane de lei și acoperă atât bulevardul Poitiers (în lungime de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, încadrat de spațiu verde și trotuare), cât și pasajul Cetățuia – CUG (în lungime de 280 de metri), durata estimată a lucrărilor fiind de 5 luni
Primăria Municipiului Iași face apel la firmele de construcţie să se înscrie la licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului
Reamintim că în ședința din luna februarie, consilierii locali au adoptat și o hotărâre care vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de modernizare a bulevardului
Potrivit proiectului tehnic, investiția se ridică la valoarea de 66.136.126,13 lei cu TVA și acoperă atât bulevardul Poitiers (în lungime de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, încadrat de spațiu verde și trotuare), cât și pasajul Cetățuia – CUG (în lungime de 280 de metri), durata estimată a lucrărilor fiind de 5 luni. „Cartierul Poitiers arată ca o zonă abandonată şi, de aceea, am decis că este nevoie urgentă să schimbăm această imagine. Am început cu modernizarea Căminului C6, vom continua cu lucrări de reparaţie şi asfaltare a tramei stradale şi a trotuarelor, cu dezafectarea garajelor şi a tuturor construcţiilor ridicate ilegal, care dau un aspect neplăcut zonei, vom construi noi locuri de joacă pentru copii, în paralel cu modernizarea celor deja existente. Avem, de asemenea, în plan, crearea de noi spaţii verzi, astfel încât într-un timp cât mai scurt, faţa cartierului să se schimbe radical”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit edilului, pe lângă cartierele Cicoarei şi Poitiers, în atenţia autorităţilor locale se află și cartierul Ţicău, o altă zonă a oraşului care necesită ample lucrări de modernizare şi reabilitare, mai ales în ceea ce priveşte canalizarea şi scurgerea apelor pluviale.
Primăria Municipiului Iași susține un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor, în care sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare), aproape 160 de străzi din toate zonele orașului.
În prezent, Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 40 de străzi în valoare totală de circa 94,5 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 42 de milioane de lei. Astfel, municipalitatea are contracte în derulare în valoare de aproape 136,5 de milioane de lei. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau