Şefii CJP Iaşi aşteaptă legea bugetului de stat pentru a-i trimite pe pensionari la tratament

Dimensiune font:

| 11-01-2020 00:00

Chiar şi aşa, până la apariţia legii bugetului de stat, orice persoană interesată poate depune o solicitare pentru un bilet de tratament, personal, prin poştă, email sau fax



Şi în 2020, acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Şefii Casei Judeţene de Pensii susţin că aşteaptă adoptarea Legii Bugetului Asigurărilor Sociale pentru a putea şti numărul locurilor în staţiunile de tratament pe care le vor pune la dispoziţia solicitanţilor. „Sigur că vom da bilete şi anul acesta, însă trebuie să aşteptăm adoptarea bugetului de stat şi o hotărâre de Guvern pentru a şti cu exactitate numărul de bilete alocat fiecărui judeţ, numărul de serii, durata unei serii precum şi criteriile de acordare a biletelor”, spune Maria Andronache, directorul executiv CJP Iaşi. Cu toate acestea, pensionarii ieşeni se pot înscrie deja pe listele de aşteptare. „Până la apariţia legii bugetului de stat orice persoană interesată poate depune o solicitare pentru un bilet de tratament. O poate face personal, la sediul instituţiei noastre, sau prin poştă, email sau fax”, precizează oficialul CJP Iaşi.  

Categorii de persoane eligibile

Sunt două categorii care beneficiază de tratament balnear  - asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii - şi tot două modalităţi de obţinere a biletelor: gratuit sau cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti. „Gratuitatea se aplică următoarelor categorii: pensionarilor de invaliditate, persoanelor persecutate din motive politice sau etnice, veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale şi  persoanelor care lucrează într-un mediu radioactiv”, arată oficialii CJP Iaşi. Ceilalţi vor trebuie să achite fie jumătate din pensie (cei cu pensia mai mare decât 5.163 lei vor achita biletul integral), fie jumătate din cei 1.800 lei cât costă un sejur de 16 zile (în cazul salariaţilor cu un venit de sub 5.163 lei), aceasta dacă, evident, aceste sume vor fi menţinute de actualul Executiv.

Şi modul de stabilire a beneficiarilor ar putea fi acelaşi, biletele de tratament urmând a fi atribuite printr-o aplicaţie informatică deţinută de CNPP, în ordinea de ierarhizare a punctajelor cererilor prin care se solicită biletele şi, evident, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare. În general, şanse mari de a pune mâna pe bilete le au cei care, în ultimii doi ani, nu au beneficiat de acest serviciu, sunt pensionaţi pe caz de invaliditate sau au pensii mici

Ce acte vă trebuie

Pentru a putea benefica de un bilet de tratament persoanele interesate trebuie să depună următoarele documente: cerere tip de acordare a biletului de tratament, actul de identitate (copie), valabil la data depunerii cererii, document de plată (talonul de plată a pensiei în original sau copie adeverinţă eliberată de casa de pensii cu drepturile de pensie din sistemul public de pensii din România, pentru pensionarii stabiliţi în străinătate) şi biletul de trimitere (formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate). Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear propriu-zis de 12 zile.

Din experienţa ultimilor ani, primele serii vor fi cele pentru staţiunea Nicolina, urmând ca în jurul Paştelui să fie organizată prima serie pentru staţiuni din afara Iaşului. Tudor DAMASCHIN

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Un ieșean și-a incendiat fosta soție, după ce a lovit-o în cap cu un ciocan
14/04/2025 17:58

  * individul, eliberat din Penitenciar pe 2 aprilie, si-a asteptat fosta sotie (cea pe care o agresare in trecut) in fata blocului, inarmat cu un ciocan si un bidon de benzină, iar cand femeia a revenit ...

Unde se află icoanele făcătoare de minuni ale Moldovei. Iașul are o icoană care a plâns cu adevărat!
14/04/2025 17:14

Cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din zona Moldovei se află la Mănăstirea Neamt, cea a Maicii Domnului (avand pe o parte pe Maica Domnului Hodighidria, iar pe cealaltă pe S ...

Rutiera ieșeană a ieșit cu sistemul e-Sigur pe DN28
14/04/2025 17:13

* Sistemul e-Sigur este o platformă digitală care colectează date in timp real si le analizează prin intermediul inteligentei artificiale, ceea ce permite emiterea automată a sanctiunilor * pe viitor, ...

Prețul cărnii de miel provoacă furia consumatorilor
14/04/2025 16:59

* „Dacă unii cer pe 1 kg de rosii - romanesti, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu ...

Femeie de 70 de ani din Cârniceni, salvată din râul înghețat după ce a căzut de pe un pod. Avea o alcoolemie de 359 mg/dl
14/04/2025 15:30

O interventie de urgentă a avut loc in satul Carniceni, unde o femeie in varstă de 70 de ani a fost salvată in ultimul moment din apele unui rau, după ce a căzut de pe un pod. Incidentul s-a produs in curs ...

Tragedie la Iași: Un tânăr medic rezident, găsit fără viață în locuința sa. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
14/04/2025 15:24

 Un eveniment tragic a zguduit comunitatea medicală din Iasi: Emanuel Mirel Luca, un tanăr medic rezident in varstă de 28 de ani, a fost găsit decedat in locuinta sa din municipiu. Descoperirea a avut ...

Turism rural în județul Iași. Conace de poveste, mâncare tradițională și experiențe autentice la sat
14/04/2025 14:11

Cand spui Iasi, gandul zboară, de obicei, către Palatul Culturii, Copou, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Mitropolie si casele cu patină boierească ale orasului. Dar la nici o oră de mer ...

„Don Quijote”, cavalerul visător, dansează din nou la Iași. O reverență în pași de balet
14/04/2025 11:13

Într-o lume grăbită, in care miturile par risipite printre claxoane si notificări, „Don Quijote” revine pe scena Operei din Iasi, in armura sa visătoare, purtand nobletea nebuniei si fream ...

Paștele cu bunătăți de la MammaMia!
14/04/2025 10:55

Pastele cu bunătăti de la MammaMia! La MammaMia in patiserie miroase iar a cozonaci fragezi si bunătăti traditionale ca la mama acasă! Chefii nostri, asa cum te-au obisnuit in fiecare an, pregătesc cu d� ...

Traficanții de droguri prinși de DIICOT nu lucrează la Recuperare!
14/04/2025 10:51

După ce, săptămana trecută, un medic rezident si un asistent medical au fost retinuti de procurorii DIICOT sub acuzatia de trafic de droguri de mare risc, conducerea Spitalului de Recuperare din Iasi a tinu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei