Sfânta Evanghelie, rostită în opt limbi, la Catedrala Mitropolitană
Dimensiune font:
În Prima zi de Paşte, la Catedrala Mitropolitană, Sfânta Evanghelie a fost rostită în limba română şi alte şapte limbi străine. Pentru prima dată, cei de la Mitropolia Basarabiei au venit la Iaşi pentru a lua Lumina Sfântă. Nu doar străzile din Iaşi au fost pline de oameni care mergeau cu lumânări în mâini, ci şi cimitirele. Credincioşii au păstrat astfel tradiţia care spune că în noaptea de Înviere trebuie să duci Lumina Sfântă şi la mormintele celor răposaţi.
Începând de la ora 12,00, duminică, în interiorul Catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost săvârşită Slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită şi A doua Înviere. Conform regulilor, Sfânta Evanghelie a fost citită în română, greacă, ebraică, latină, slavonă, germană, engleză şi franceză.
Anul acesta, pentru prima dată la Mitropolia Moldovei, slujba Învierii a fost oficiată în slavona veche bisericească. Slujba a fost oficiată în Catedrala Veche, biserica „Sf .Gheorghe”, aflată la intrarea în curtea Mitropolitană. După slujbă, preoţii şi credincioşii ortodocşi din Iaşi au organizat o agapă frăţească pentru refugiaţii ucraineni. „În noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, persoanele refugiate din Ucraina s-au putut bucura de momente de mângâiere duhovnicească, având posibilitatea de a participa la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina. Astfel, conform rânduielii, după ce au primit la miezul nopţii lumina sfântă de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, credincioşii ucraineni au participat în incinta Ansamblului Mitropolitan la Slujba de Înviere oficiată în Biserica Sfântul Gheorghe - vechea Catedrală Mitropolitană, unde au slujit părintele Vladislav Nedelcu, vorbitor de limbă slavonă şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi, dar şi părintele Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina. După slujbă, aceştia s-au bucurat de ospitalitatea românească, conform tradiţiei pascale. Alături de ei s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a ciocnit cu aceştia ouă roşii şi a stat alături de ei la agapa frăţească”, a explicat Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
De asemenea, în toate cele trei puncte vamale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor, respectiv, în vămile Sculeni, Stânca Costeşti şi Rădăuţi Prut, cu sprijinul preoţilor şi a voluntarilor, se asigură în continuare permanenţa în vederea sprijinirii persoanelor refugiate din Ucraina. În această perioadă pascală voluntarii aflaţi în vămile mai sus amintite au oferit, pe lângă cele de strictă necesitate, şi produse tradiţionale specifice de Paşte.
Preoţii spun că lumânarea din noaptea de Înviere nu se aruncă şi nici nu se lasă cu celelalte lumânări folosite la biserică. Ea trebuie arsă câte un pic în fiecare zi din Săptămâna Luminată. Dacă nu avem cum să facem acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă în lumânărarul de la biserică sau la mormintele celor dragi. Bătrânii păstrează, cu încuviinţarea preotului, o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală, pentru a ne aminti astfel de biruinţele lui Hristos pentru a ne dărui speranţă şi bucurie.
Lumina Sfântă a fost adusă în seara de Înviere, adică sâmbătă, în jurul orei 20.00, la Aeroportul Internaţional din Iaşi. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, au primit Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti pentru a o prelua de delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim. Sfânta Lumină a fost oferită apoi delegaţilor protopopiatelor şi parohiilor care au împărţit-o la miezul nopţii credincioşilor la Slujba de Înviere. „A fost prima dată când fraţii noştri de peste Prut au venit la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Țara Sfântă. Aceasta a fost transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, a precizat Lucian Apopei.
La slujba din noaptea de Înviere oficiată la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au venit mii de persoane. Majoritatea lor au stat la întreg ceremonialul religios oficiat de Înaltpreasfinţitul Teofan. Alţii au venit doar la miezul nopţii, pentru a lua Lumina Sfântă, iar ulterior au plecat spre casele lor cu lumânările aprinse. Tradiţia spune că fiecare creştin care a luat Lumina Sfântă trebuie să ajungă acasă cu lumânarea aprinsă, iar când intră în casă să facă semnul Crucii, să aprindă cu ea candela din casă, după care poată stinge lumânarea în pragul de sus al uşii de la intrarea în locuinţă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau