Silvia Vartolomei va reprezenta Iaşul la Gala Naţională a Asistenţei Sociale
Dimensiune font:
An de an, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, Colegiul Național al Asistenților Sociali premiază în cadrul unei gale cei mai merituoși asistenți sociali, instituții guvernamentale și neguvernamentale, personalități și jurnaliști implicați în campanii sociale. Anul acesta, Iașul este reprezentant de Silvia Vartolomei, care ocupă poziția de șef în cadrul Centrului de Servicii Sociale în Regim de Urgență din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. „În profesia de asistent social, implicarea este cea mai importantă, deoarece intervenția asistentului social poate face diferența și aduce o schimbare în bine asupra evoluției copilului și a familiei. Cred cu tărie că oamenii au capacitatea de a-și dezvolta anumite abilități proprii de gestionare a problemelor cu care se confruntă, însă au nevoie de un impuls și de sprijin specializat în identificarea soluțiilor optime, iar acestea trebuie să vină din partea specialiștilor. Perioada pandemică ne-a arătat cât de importante sunt relațiile și ne-a învățat să ne bucurăm de tot ceea ce avem. Sper ca în ciuda tuturor acestor adversități cu care ne-am confruntat în ultimii ani, să avem puterea și motivația necesară în a continua să oferim cu același devotament sprijinul necesar tuturor categoriilor de beneficiari care se confruntă temporar cu o situație de vulnerabilitate”, a declarat Silvia Vartolomei, asistent social.
Gala va avea loc marți 15 martie 2022, la Ateneul Român din București. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau