SPES MUNDI - Speranța lumii. Concert caritabil pentru vârstnici

1xspes1
1xspes2
1xspes3

Dimensiune font:

| 17-10-2022 10:20

 Ieșenii sunt invitați, la începutl lunii noiembrie, la un nou concert din seria „Sper Mundi”, proiect aflat la a doua ediție și care se conturează în tușe din ce în ce mai vizibile.

Pornit din dorința de a readuce în prim plan esența feminină și rolul primordial al ei, proiectul are ca figură centrală chipul, trăirile și exemplul Mamei Maria. Candoarea, bunătatea, forța interioară, puterea de sacrificiu, înțelegerea, acceptarea și mai ales iubirea necondiționată sunt doar câteva din multele învățăminte de care ne amintește exemplul Ei. „O altă latură pe care vrem să o evidențiem este legată de caritate și de grija pentru cei aflați în durere și neputință, pentru că cea mai frumoasă expresie a iubirii este grija pentru celălalt. Umbrela creată de un act artistic poate căpăta dimensiuni sociale de impact, iar noi am demarat, începând cu prima ediție, o serie de concerte caritabile de responsabilizare socială ce au drept scop strângerea de fonduri pentru vârstnicii aflați în nevoie. Ne îndreptam atenția și iubirea către beneficiarii Programului Servicii de Îngrijire la Domiciliu din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, persoane încercate de greutățile vieții, ce suferă din cauza singurătății, a stării de sănătate, a situației materiale precare”, spune soprana Luiza Ștefania Torboli, inițiatoarea proiectului. De atât de multe ori bunicii sunt uitați, pierzând astfel din bogăția de a ne păstra vii rădăcinile. Bătrânețea este un dar, iar bunicii transmit tuturor tinerilor experiența de viață, înțelepciune, credință și iubire necondiționată, cultivând astfel legăturile dintre generații.

Arta creează punți între suflete

La fel ca și anul trecut, concertul intitulat „ Salve Regina” va avea la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” și va oferi oublicului un program ce va împleti armonios meditația, rugăciunea și visarea într-o manieră descriptivă și ușor de înțeles. În program au fost trecute „Elegie” și Serenada pentru orchestra de coarde de Edward Elgar, „Salve Regina”, de Franz Schubert (solistă soprana Adriana Ioana Iacob), „Vistes al mar”, Eduard Toldra. În acest an se va alătura și Orchestra de coarde a Colegiului National de Arte „Octav Băncilă”, ce adună laolaltă mult talent și dăruire, tinerețe și frumusețe. La pupitrul va fi profesorul și mentorul lor, dirijorul Cosmin Petru Morariu.

Născut în anul 1976, la Reșița, într-o familie de muzicieni, Cosmin Morariu studiază pianul la Liceul de Muzică din Reșița, apoi Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Absolvent al Academiei de Muzic „Gheorghe Dima” din Cluj în 1999, Secția dirijat orchestră la clasa prof. Petru Sbârcea, este preocupat de perfecționarea dirijorală încă din anii facultății, participând activ la cursurile Academiei Bach, cu Harmuth Rilling. Participă la masterclassuri ținute de maeștrii Victor Dumănescu, Gheorghe Costin, Alexandru Lasce şi Berry Webb. Întâlnirea cu maestrul Enrique Garcia Asensio şi masterclassurile ce au urmat cu acesta din urmă, dar şi studiul intens cu tatăl său, dirijorul Doru Petru Morariu, au dus la definirea sa ca dirijor şi muzician complex. Maestrul Cosmin Morariu colaborează atât cu filarmonici din țară, cât și cu teatrele de operă, abordând un repertoriu vast, de la creația corală , genul simfonic,vocal-simfonic, opera, până la muzică contemporană.

Soprana Adriana Ioana Iacob, născută în 2001 la Iași, este studentă în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, la clasa de canto a lectorului universitar Lăcrămioara-Maria Hrubaru Roată. Încă de la începutul studiului artei lirice vocale, s-a remarcat prin perseverențăa, dedicare, seriozitate și o mare sensibilitate ce au putut fi observate prin participarea atât la recitaluri și concerte cu orchestra simfonică, dar și prin premiile obținute la concursurile naționale și internaționale de canto. „Arta înseamnă a dărui, iar artiștii care ne vor dărui regalul din noiembrie au înțeles deplin această parte din rolul și rostul lor”, a mai spus Luiza Ștefania Torboli. ărbătorită pe 13 noiembrie, „Ziua mondială a săracilor” este o prețioasă ocazie de har pentru a face un examen de conștiință personal și comunitar. Într-un timp marcat de „furtuna pandemiei” și de ”noua nenorocire” a războiului din Ucraina ,Ziua mondială a săracilor” revine și anul acesta ca o sănătoasă provocare care să ne ajute să reflectăm asupra stilului nostru de viață și a numeroaselor forme de sărăcie a timpului de față”, după cum spunea Papa Francisc. „Vă invităm să vă alăturați scopului nostru, să simțiți bucuria de a fi alături de cei bătrâni, singuri, în suferință și uitați, oameni simpli și buni, care așteaptă cu siguranță un zâmbet, o mângâiere, un braț pe care să se sprijine”, au mai spus organizatorii.

 

Ajutor pentru vârstnici

Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu este constituit dintr-o rețea formată din mai multe centre regionale ce deservesc în jur de 30 de comunități din județele Iași, Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava. Anual sunt asistați peste 1.200 de beneficiari de către aproximativ 60 de angajați și numeroși voluntari.

Centrul Diecezan Caritas Iași răspunde profesionist de 31 de ani, prin implicare și devotament nevoilor societății, oferind servicii sociale, socio-medicale, educaționale, consiliere psihologică, orientare profesională și mediere, asistență spirituală, beneficiarilor din cadrul programelor pe care le deservește: două centre de zi pentru copii defavorizați, un centru de plasament pentru tinere adolescente, un program dedicat familiilor în dificultate și un program dedicat vârstnicilor aflați în suferință, precum si un centru de servicii sociale pentru persoane refugiate. „Continuăm să fim mesageri ai faptelor bune alăturându-ne proiectului V.V.I.S – ( Vârstnici. Voluntariat. Îmbătrânire activă. Schimburi intergeneraționale.) – al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, prin finanțare din Fondul pentru Vârstnici și susținut de Fundația Regală Margareta a României", au mai spus organizatorii

Singurătatea, gradul crescut de izolare socială au fost identificate ca principalele probleme sociale în rândul vârstnicilor. Bătrânețea reprezintă cea mai vulnerabilă categorie de vârsta față de presiunile și constrângerile sociale și economice. La aceasta contribuie atât caracteristicile biologice și psihologice specifice vârstei a treia, printre care fragilitatea, involuția și potențialul scăzut de activitate, cât și starea de dependență a unei mari părți dintre membrii acestui grup de vârstă, determinată de boală sau invaliditate, de imposibilitatea obiectivă de a-și asuma, în continuare, un rol activ.

De asemenea, vârsta a treia se caracterizează printr-o restrângere drastică a rolurilor sociale și profesionale, ca și printr-o prezență masivă a bolilor degenerescente, care reduc mobilitatea individului și măresc riscul dependenței sale de familie și de societate.

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași dorește să vină cu prilejul acestui proiect în ajutorul persoanelor vârstnice, prin contactul intergenerațional, oferind servicii de acompaniere și socializare și servicii de îngrijire la domiciliu . Activitățile și serviciile dezvoltate vor răspunde nevoilor persoanelor vârstnice, respectiv: izolare și marginalizare, stare de sănătate precară, lipsa resurselor materiale necesare asigurării unui trai decent.

Beneficiari direcți ai acestui program sunt persoane vârstnice, dar și copiii și tinerii din Centrul de Resurse „Don Bosco" și Centrul de Plasament „Sf. Iosif" Iași

 

Arta este de natura divină, însă dintre toate,”arta cu materialul cel mai imaterial” după cum o numea Platon, Muzica are un efect vindecător asupra tuturor. Indiferent de vârstă, naționalitate, religie sau statut social, ea pătrunde pana dincolo de material pentru a vindeca sufletele.

Maura ANGHEL

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mihai Chirica  „Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
11/01/2025 19:21

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Contrabandist, prins cu 1.700 de pachete cu ţigări la frontieră
11/01/2025 11:59

Poliţiştii de frontieră din Suceava cercetează un bărbat cu dublă cetăţenie, romană şi ucraineană, in a cărui maşină au descoperit ascunse, in bagaje şi in plafonul mijlocului de transport, aproa ...

Publicul tânăr, în atenția Operei din Iași
11/01/2025 11:57

Conducerea Operei Nationale Romane din Iasi se va concentra, in acest an, si pe atragerea publicului tanăr in sălile de spectacole. În acest sens, in primăvară, va avea loc premiera operei comice &bd ...

FOTOGEOGRAFICA duplex fotografic București – Iași
11/01/2025 10:03

Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti si Universitatea Natională de Arte „George Enescu” din Iasi organizează un dublu eveniment dedicat Zilei Artei Fotografice din Romania si Zilei Culturii ...

O femeie din Iaşi s-a retras la mănăstire, după o 'iubire' ratată cu un soldat american, care era de fapt un marocan. I-a trimis bărbatului 7.000 de dolari
10/01/2025 19:03

O femeie din Iaşi s-a dus la mănăstire după ce a fost păcălită de un marocan din Italia să ii trimită bani ca să obţină aur in valoare de un milion de dolari. Pentru asta, moldoveanca a făcut impru ...

Ștefan cel Mare, evocare deosebită la 550 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt, în Vaslui
10/01/2025 16:46

Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui a organizat, vineri, la Ansamblul Monumental "Podul Inalt" Băcăoani, o activitate culturală dedicată implinirii a 550 de ani de la bătălia caştigată de voievod ...

Primăria reintroduce o taxă specială
10/01/2025 10:34

* banii stranşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă * „În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin do ...

Casele de amanet, luate cu asalt
10/01/2025 08:46

Perioada sărbătorilor de iarnă a trecut, iar foarte multe persoane constată acum că au cheltuit mai mult decat isi permiteau de Crăciun si de Revelion. Astfel, unii dintre locuitorii Iasului au inceput s ...

„Mulți dintre noi nu suntem conștienți de capacitatea de a depăși obstacole nici măcar la vârsta adultă”
10/01/2025 08:32

* sustine Georgiana Zaharia, coach si initiatorul unui program de dezvoltare personală dedicat adolescentilor Dezvoltarea personală in adolescentă joacă un rol esential in formarea identitătii si a carac ...

800 lei pentru o partidă de sex, într-un ungher de la autogară!
09/01/2025 23:59

 Ieşeanul Marian I. a avut parte de o partidă de sex mai costisitoare decat şi-a putut inchipui vreodată. În toamna anului trecut, in prima zi a lunii octombrie, mult după miezul nopţii, in jur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei