Start de sezon la antigrindină, în nordul Moldovei

17 04 antigrindina

Dimensiune font:

| 18-04-2023 10:06

 * o rachetă antigrindină costă aproximativ 1.000 de euro, iar un generator terestru (deocamdată nu avem aşa ceva) cam de trei ori mai mult, dar beneficiul economic poate fi şi de zece ori mai mare * costurile de protejare a unui hectar sunt de numai 10-15 euro la o lansare, dar grindina nu mai face ravagiile de altădată, chiar dacă Unitatea de Combatere a Căderilor Antigrindină Moldova 1 – Iaşi nu acoperă decât jumătatea vestică a judeţului şi un mic teritoriu din sud * UCCG Moldova 1 şi-a extins, încă de anul trecut, aria de activitate - acoperă acum şi judeţele Botoşani şi Iaşi * până în primăvara lui 2024, se estimează că staţiile antigrindină vor face faţă tuturor problemelor din regiune


 

Mai uşor, mai greu, s-a instaurat şi primăvara. Cu instabilităţile ei atmosferice, furtuni, ploi, inundaţii, poate c-o să fie şi ceva secetă, vreme extremă, aşa cum se întâmplă de ceva ani încoace. Motiv de văicăreală maximă în media, foarte puţini pomenesc despre cei ce se luptă şi monitorizează non-stop ce se întâmplă, să nu ne ia inundaţiile la vale, să nu ne ia cu incendii şi alte cele. E vorba, în primul rând, de cei pe care lumea îi ştie ca „Ăia de la Antigrindină”.

În fapt, câţiva specialişti modeşti, care tac şi fac. Dintr-un soi de buncăr de pe la capăt Dancu.

De acolo, angajaţii UCCG Moldova 1 – Iaşi (Unitatea de Combatere a Căderilor Antigrindină Moldova) monitorizează non-stop evoluţia vremii, precipitaţiile şi toate neajunsurile pe care le pot aduce.

Până fix acum un an, UCCG Moldova 1 – Iaşi acoperea cu succes raza judeţelor Iaşi şi Vaslui. Cam atât. A venit iniţiativa prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, care a izbutit să-i strângă la aceeaşi masă pe Elena Claudia Gogu (director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava), dr.ing.Dan Axinte (director de zonă şi consilier al Directorului General al Societăţii Intervenţii Active în Atmosferă SA Bucureşti, membru fondator al proiectantului general al Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creşterea Precipitaţiilor) şi dr.fizician Daniel Florea (director de program al Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină – Moldova 1 – Iaşi).

Investiţie de 21,82 milioane de lei. Care chiar merită

Am consemnat, la vremea respectivă, s-au creat premizele ca agricultura judeţelor din nordul Moldovei să performeze cu adevărat. S-a decis înfiinţarea unui număr de 18 puncte de lansare pentru judeţele Suceava şi Botoşani. Grupul  gândit să asigure protecţia culturilor agricole pe o suprafaţă de circa 515,6 mii ha, precum şi a populaţiei, infrastructurii şi bunurilor de pe raza a 201 localităţi. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 21,82 milioane de lei.

Sezonul de combatere a căderilor de grindină de anul trecut a început cu şase unităţi operaţionale din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP), acestea fiind pregătite pentru realizarea intervenţiilor active în atmosferă în scopul reducerii riscurilor de fenomene meteorologice periculoase. 

„În sezonul 2022 de combatere a căderilor de grindină, Unităţile de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) vor proteja o suprafaţă de circa 2,2 milioane de hectare”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Asta era anul trecut...

Acum, ambiţiile sunt mult mai mari, cei de la UCCG Moldova 1 – Iaşi nu mai au deloc chef să consemneze la catastif fenomene meteo extreme, ci doar să bifeze realizările. Recoltă bogată, nu calamităţi.

 

***

O rachetă antigrindină costă aproximativ 1.000 de euro, iar un generator terestru (deocamdată nu avem aşa ceva) cam de trei ori mai mult, dar beneficiul economic poate fi şi de zece ori mai mare. Costurile de protejare a unui hectar sunt de numai 10-15 euro la o lansare, dar grindina nu mai face ravagiile de altădată, chiar dacă UCCG Moldova 1 – Iaşi nu acoperă decât jumătatea vestică a judeţului şi un mic teritoriu din sud. Nu se pot efectua lansări asupra aşezărilor urbane, iar pentru orice tragere trebuie aprobare de la autorităţile aviatice. Claudiu CONSTANTIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Sănătatea mintală a copiilor, pusă tot mai mult în pericol
22/11/2024 08:44

* „Sunt foarte multe cazuri de ADHD, de autism, de anxietate in randul copiilor. Vorbim de depresie, de tentative suicidare. A crescut in ultimii ani numărul copiilor cu tentative suicidare… Să n ...

Apavital SA investește peste 74 milioane lei pentru reducerea pierderilor de apă
22/11/2024 07:51

  * operatorul iesean de apă-canal va externaliza, etapizat, saerviciile de proiectare si de executie a lucrărilor pentru 32 de proiecte finantate din surse proprii În perioada 2025-2029, Apa ...

Artiștii echilibrului între carieră și familie
21/11/2024 17:46

În multe case din Iasi există o poveste nestiută despre o femeie care jonglează cu mai multe roluri intr-o singură zi. Este mama grijulie care pregăteste cu drag micul dejun si isi imbrătisează cop ...

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor
21/11/2024 15:45

Mai multe zboruri inregistrează intarzieri de pană la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care a ...

Două milioane de călători pe Aeroportul Iaşi: Pasagerul norocos este o femeie care a zburat pentru prima dată cu avionul
21/11/2024 15:35

Aeroportul din Iaşi a inregistrat, miercuri, pasagerul cu numărul două milioane din acest an, fiind vorba de o femeie din judeţul Bacău care a zburat cu avionul pentru prima dată in viaţa sa. Femeia a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei