Studiile de trafic făcute pe genunchi ucid oraşul!

Trafic-rutier-pe-strazile-din-municipiul-Iasi-1200x675

Dimensiune font:

| 04-07-2022 23:59

Realizate de persoane autorizate, studiile de trafic nu pot fi contestate în cadrul Comisiei de Circulaţie a Primăriei, deşi, de cele mai multe ori, nu au nimic în comun cu realitatea din teren * la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte circulaţia trotinetelor electrice, cel mai nou şi mai fierbinte subiect de dezbateri din cadrul comisiei * legislaţia românească nu reglementează decât într-o mică măsură zonele prin care acestea ar putea circula

De multe ori, ieşenii s-au arătat iritaţi de modul cum este reglementat traficul în oraş. Este evident faptul că un oraş unde numărul de maşini a crescut de cinci ori comparativ cu perioada de dinainte de 1990, în condiţiile în care nu au apărut străzi noi, nu poate oferi condiţii de trafic fluent. La acestea se adaugă apariţia zonelor rezidenţiale noi, dezvoltatorii imobiliari punând, fireşte, pe primul loc, construcţiile propriu-zise, lăsând în plan secundar studiile de trafic. Aşa se face că membrilor Comisiei de Circulaţie de pe lângă Primăria Iaşi le revine ingrata misiune de a descurca iţele unui trafic de coşmar, deciziile acestora neputând mulţumi pe toată lumea. Radu Botez, fostul viceprimar şi preşedintele Comisiei de Circulaţie, spune că o legislaţie mult mai coerentă ar ajuta enorm activitatea comisiei. „Să luăm, de exemplu, zona Aleea Tudor Neculai, intens circulată. Aici, cei care construiesc vin cu soluţii referitoare la trafic. Studiile sunt întocmite de persoane abilitate, iar calculele lor favorează dezvoltatorul şi mai puţin populaţia rezidentă. Noi, în comisie, juridic vorbind, nu putem contesta aceste studii de trafic chiar dacă ne dăm seama că, pe planşă, lucrurile par în ordine, însă realitatea e cu totul alta. Nu avem pârghii legale. E o problemă care ar trebui gestionată şi de Comisia de Oportunitate, cea care decide cât de oportună este construirea unui bloc cu 20 de etaje pe Aleea Tudor Neculai sau de către Comisia de Urbanism”, spune Radu Botez.

Fostul edil a mai oferit exemple de zone unde sunt posibile conflicte de trafic dacă s-ar ţine cont de propunerile dezvoltatorilor. „Cei de la Silk District propuneau un sens giratoriu în capătul din Tudor Vladimirescu, care ar fi omorât traficul acolo. Este ca şi cum ai spune că un sens giratoriu la intrarea în oraş este la fel de important şi de necesar precum cel propus de Silk District. La fel şi în cazul celor de la Iulius, cu proiectul Family Market, care ar fi omorât traficul din Bucium”, adaugă Radu Botez. 

Toată lumea e preocupată de trotinele electrice

Ultimul subiect de discuţie în cadrul Comisie de Circulaţie se referă la trotinetele electrice.  90% dintre utilizatorii trotinetelor electrice din Iaşi aleg să ruleze printre pietoni, iar majoritatea nu poartă cască de protecţie. „Sunt foarte multe semnale referitoare la circulaţia trotinetelor electrice. Şi în acest caz nu este clar reglementat modul cum şi pe unde pot circula acestea. La nivel local, autonomia în ceea ce priveşte deciziile este redusă. Prin urmare, acestea au ajuns să circule peste tot, trotuare, carosabil, etc”, mai spune Radu Botez. Întrebat dacă prezenţa la dezbaterile comisiei a unor parlamentari care să ia act de dificultăţile decizionale generate de legislaţia ambiguă, consilierul primarului pe probleme de trafic a răspuns: „Nu cred că problemele s-ar rezolva. Un parlamentar ieşean propunea deunăzi realizarea unui sens giratoriu cu toate că, fizic vorbind,  distanţele la care acestea făcea referire nu existau în teren”, a mai spus Botez.

Crosuri, doar pe sub poduri

Altfel, la şedinţa de săptămâna trecută a comisiei au fost stabilite mai multe măsuri. Pe zona de „semnalizare rutieră”, a fost avizat montarea indicatorului Accesul Interzis la intrarea în Fundac N. Bălcescu nr. 2 cu execpţia autovehiculelor aparţinând IML şi a riveranilor. De asemenea, va fi înfiinţată o trecere de pietoni la intersecţia străzilor Oancea cu Han Tătar. În schimb, nu a fost aprobată propunerea reefritoare la închiderea circulaţiei rutiere pe B-dul Carol I în zilele de 1 mai, 1 iunie, cu ocazia sărbătorilor legale şi în zilele de week-end. „Au mai fost decizii referitoare la redesenarea unor intersecţii, mă refer la cea din Moara de Foc şi a celei de pe B-dul Independenţei, care cuprinde străzile M. Eminescu şi Brătianu. Avem alte 40 de propuneri unde aşteptăm avizul celor de la Rutieră şi care vizează montarea limitatoarelor de viteză. De exemplu, pe Aleea Sadoveanu vom monta popici despărţitori de sensuri care vor duce la îngustarea străzii la o singură bandă. Alte probleme derivă din organizarea competiţiilor sportive. De regulă, crosurile blochează oraşul, de aceea ne gândim să le organizăm pe sub poduri, cel din Podu Roş sau din Cantemir”, a mai spus Radu Botez. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Sănătatea mintală a copiilor, pusă tot mai mult în pericol
22/11/2024 08:44

* „Sunt foarte multe cazuri de ADHD, de autism, de anxietate in randul copiilor. Vorbim de depresie, de tentative suicidare. A crescut in ultimii ani numărul copiilor cu tentative suicidare… Să n ...

Apavital SA investește peste 74 milioane lei pentru reducerea pierderilor de apă
22/11/2024 07:51

  * operatorul iesean de apă-canal va externaliza, etapizat, saerviciile de proiectare si de executie a lucrărilor pentru 32 de proiecte finantate din surse proprii În perioada 2025-2029, Apa ...

Artiștii echilibrului între carieră și familie
21/11/2024 17:46

În multe case din Iasi există o poveste nestiută despre o femeie care jonglează cu mai multe roluri intr-o singură zi. Este mama grijulie care pregăteste cu drag micul dejun si isi imbrătisează cop ...

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor
21/11/2024 15:45

Mai multe zboruri inregistrează intarzieri de pană la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care a ...

Două milioane de călători pe Aeroportul Iaşi: Pasagerul norocos este o femeie care a zburat pentru prima dată cu avionul
21/11/2024 15:35

Aeroportul din Iaşi a inregistrat, miercuri, pasagerul cu numărul două milioane din acest an, fiind vorba de o femeie din judeţul Bacău care a zburat cu avionul pentru prima dată in viaţa sa. Femeia a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei