Tânără de 18 ani, găsită moartă în casă. Ar fi avut o relaţie cu un poliţist „cu grade”: „După ce m-a caftit, s-a dus la lucru”

7_11zon

Dimensiune font:

| 15-08-2024 00:13

Moartea unei tinere de 18 ani din orașul Broșteni, județul Suceava, despre care oamenii legii spun că s-ar fi sinucis, a declanșat verificări în cadrul Poliției Broșteni, după ce s-a aflat că fata avusese o relație tumultoasă cu un angajat al Inspectoratului. Într-o petiție online se arată că ancheta ar fi „mușamalizată”.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale - IPJ Suceava desfășoară activități de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanțelor decesului unei tinere, de 18 ani, din orașul Broșteni, jud. Suceava”, precizează IPJ Suceava.

Tânăra a fost găsită moară în seara de luni, 12 august 2024, în jurul orei 22, în apartamentul din Broșteni, în care locuia.

Poliția precizează că fata prezenta urme ale unui act suicidal.

Necropsia cadavrului nu a evidențiat urme ale vreunei infracțiuni intenționate, potrivit anchetatorilor.

„Conducerea unității a dispus în regim de urgență și verificări”

În spațiul public au apărut însă informații potrivit cărora fata ar fi avut o relație cu un polițist din Broșteni.

„Având în vedere apariția în spațiul public a unor date, privind o presupusă relație anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unității a dispus în regim de urgență și verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenței unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al polițistului sau alte aspecte de interes în cauză”, se mai arată în comunicatul IPJ Suceava.

„Sinuciderea poate fi mascată”

Localnicii din Broșteni spun că cel cu care tânăra a avut o relație, era un polițist „cu grade”

Mai multe persoane au semnat o petiție online „Ioana merită dreptate”.

Iată ce se arată în petiție:

Avem mai multe informații cum că toată tragedia din noaptea de 12.08 care a avut-o drept victimă pe Ioana Pavăl, a fost mușamalizată.

1. Ioana a sunat la 112 înainte să facă gestul necugetat, iar la fața locului s-a prezentat sora ei însoțită de comisarul care i-a făcut viața un calvar. De ce el? Având în vedere altercațiile și despartirea celor doi,cu siguranță Ioana ar fi sunat la secție ci nu pe el.

2. Telefonul Ioanei a fost luat la secția din Brosteni, acolo unde lucrează comisarul.

3. Nu s-a solicitat criminalistica, lucru care este inacceptabil, sinuciderea poate fi mascată, mai ales că este implicat un om cu „grade".

4. Ioana a transmis prietenilor modul brutal care îl folosea cu ea. „Ieri a turbat, după ce m-a caftit, s-a dus la lucru"

Să fie oare gestul Ioanei doar o mascare a adevărul? Ce avea Ioana important în telefon și de ce a trebuit să ajungă la poliție? Hai să ne unim, să răzbunăm fiecare om care a suferit din cauza oamenilor cu „pile" haideți să găsim adevărul și să îi facem dreptate Ioanei, ca sufletul ei să fie liniștit!

Tânăra provenea din sistemul de protecție a copilului și ajunsese la Broșteni, în plasament, iar la vârsta majoratului și-ar fi luat viața în mâini.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Sănătatea mintală a copiilor, pusă tot mai mult în pericol
22/11/2024 08:44

* „Sunt foarte multe cazuri de ADHD, de autism, de anxietate in randul copiilor. Vorbim de depresie, de tentative suicidare. A crescut in ultimii ani numărul copiilor cu tentative suicidare… Să n ...

Apavital SA investește peste 74 milioane lei pentru reducerea pierderilor de apă
22/11/2024 07:51

  * operatorul iesean de apă-canal va externaliza, etapizat, saerviciile de proiectare si de executie a lucrărilor pentru 32 de proiecte finantate din surse proprii În perioada 2025-2029, Apa ...

Artiștii echilibrului între carieră și familie
21/11/2024 17:46

În multe case din Iasi există o poveste nestiută despre o femeie care jonglează cu mai multe roluri intr-o singură zi. Este mama grijulie care pregăteste cu drag micul dejun si isi imbrătisează cop ...

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor
21/11/2024 15:45

Mai multe zboruri inregistrează intarzieri de pană la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care a ...

Două milioane de călători pe Aeroportul Iaşi: Pasagerul norocos este o femeie care a zburat pentru prima dată cu avionul
21/11/2024 15:35

Aeroportul din Iaşi a inregistrat, miercuri, pasagerul cu numărul două milioane din acest an, fiind vorba de o femeie din judeţul Bacău care a zburat cu avionul pentru prima dată in viaţa sa. Femeia a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei