Tarife majorate la Muzeul Municipal „Regina Maria”
Dimensiune font:
Biletele de intrare vor costa 3, 5 şi 8 lei, funcţie de categoria de vizitatori
În perioada 2019 - 2021, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași a reușit să dea spre vizitare un număr de 10 săli conform tematicii de bază, care se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor. Din perspectiva analizei cost-beneficiu, şefii muzeului consideră legal demersul de a solicita
aprobarea tipăririi biletelor de intrare diferențiate pe criterii de vârstă precum și de evenimente naționale specifice (Noaptea Muzeelor, Ziua Națională a României, Școala Altfel etc). „Creşterea tarifului de vizitare va avea drept efect mărirea veniturilor obținute de Muzeul Municipal Regina Maria Iași, venituri care vor fi utilizate pentru îmbogățirea patrimoniului muzeal și a acțiunilor cultural-științifice pe care le vom organiza”, spun aceştia.
Dacă propunerea va fi avizată în plenul Consiliului Local, elevii și studenții, inclusiv elevii și studenții din învățământul particular acreditat, vor plăti 3 lei în loc de 1 leu. De asemenea, posesorii de carduri Euro 26, cu vârsta de până la 30 de ani şi pensionarii vor avea de achitat un tarif majorat de la 3 la 5 lei. Celelalte categorii de vizitatori vor plăti 8 lei (în loc de 5 lei). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau