Taxe majorate la Muzeul Municipal „Regina Maria”
Dimensiune font:
Cei care vor să fotografieze, să filemeze, să organizeze expoziții personale sau să folosească sala de conferinţe vor scoate din buzunare sume importante * conducerea muzeului spune că este nevoită să recurgă la o astfel de măsură pentru a face faţă cheltuielilor după prelurea în administrare a Palatului Braunstein
Taxele pentru a beneficia de serviciile Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași - fotografiere, ghidaj, expoziții - vor suferi majorări. Conducerea instituţiei spune că demersul este unul logic atât timp cât Muzeul Municipal „Regina Maria” trebuie să obţină venituri pentru a putea administra Palatul Braunstein. „Muzeul Municipal Regina Maria Iași, instituție care începând cu anul 2018 a intrat în mentalul local și național prin expozițiile și activitățile cultural-științifice desfășurate atât în cadrul sediului central cât și secțiile cultural-expoziționale, Galeriile Dumitru I. Grumăzescu, Galeria Dan Hatmanu și Palatul Braunstein. Având în vedere faptul că prin HCL nr. 378 din 28 septembrie 2022 s-a trecut din administrarea Direcției Fond Locativ a municipiului Iași în administrarea Muzeului Municipal Regina Maria Iași, a imobilului Palatul Braunstein, proprietate privată a municipiului Iași, din perspectiva analizei cost-beneficiu, considerăm legal demersul nostru de a solicita aprobarea cuantumului taxelor pentru fotografiere, ghidaj, expoziții în spațiile primite în administrare de Muzeul Municipal Regina Maria Iași. Introducerea noilor taxe va avea drept efect mărirea veniturilor obținute de Muzeul Municipal Regina Maria Iași, venituri care vor fi utilizate pentru îmbogățirea patrimoniului muzeal și creșterea numărului de acțiuni cultural-științifice pe care le vom organiza”, spune managerul Aurica Ichim.
30 lei ghidul, 150 lei ora de filmare
Astfel, serviciile de ghidaj la muzee vor costa 30 lei. De asemenea,
taxă pentru fotografiere la evenimente private găzduite de spaţiile aminite a fost sdtabilită la 100 lei/ora, iar taxă pentru filmare la 150 lei/ora. Cei care doresc să închrieze sala de conferință vor trebui să achite 300 lei/oră, în timp ce taxa de organizare a expozițiilor în spațiile muzeale (la care muzeul nu este partener) îl va costa pe organizator 200 lei/lună. În fine, găzduirea unei lansări de carte (la care muzeul nu este partener) va fi taxată cu 100 lei/oră.
Nu în ultimul rând, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul pentru suveniruri, cărți, pliante care se comercializează prin standurile proprii ale Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, cota de adaos comercial practicată va fi cuprinsă între 0 - 100 %. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau