Testare pulmonară gratuită, la Miroslava
Dimensiune font:
În perioada 26-27 ianuarie, intervalul orar 9-12, în parcarea Primăriei, locuitorii comunei Miroslava pot să se testeze pulmonar, în mod gratuit
Recoltarea de spută se realizează gratuit, nefiind nevoie de bilet de trimitere. Pentru testare, persoanele au nevoie doar de actul de identitate.
Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani (indiferent de statutul de asigurat) și se va realiza de către o echipă mobilă, organizată și coordonată de Direcția de Sănătate Publică Iași. Acțiunea este realizată prin intermediul proiectului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.
Ministerul Sănătății este promotorul principal al proiectului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”. Proiectul a debutat în luna octombrie a anului 2018 pentru o perioadă de trei ani, fiind finanțat de Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei.
Proiectul va contribui la creșterea eficienței utilizării fondurilor publice pentru servicii de sănătate, prin remodelarea furnizării de servicii de îngrijire a TB și tranziția de la un model centrat pe spital, la unul bazat pe servicii ambulatorii și comunitare, centrate pe pacient.
România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană. Denisa PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau