Timofciuc întoarce armele! Majorarea prețului gigacaloriei ar putea fi respinsă, din nou!
Dimensiune font:
Proiectul privind majorarea prețului gigacaloriei, repus pentru a doua oară pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 30 august, a Consiliului Local, după ce la ședința din luna iulie nu a întrunit necesarul de voturi din partea consilierilor, ar putea să fie respins la vot și de această dată. Motivul? Viceprimarul Răzvan Timofciuc a anunțat că nu va vota propunerea înaintată de Executivul Primăriei!
„Nu voi susține în Consiliul Local creșterea prețului la gigacalorie: 45% pentru populație și 130% pentru agenții economici. Avem acest proiect (din nou) în ședința de Consiliu Local de vineri, 30 august. Presiunea pe clienții din mediul privat este foarte mare și agenții economici mici vor fi mult prea tare afectați de această creștere”, a scris Răzvan Timofciuc pe pagina sa de socializare.
Reamintim că la ședința de luna trecută, proiectul de majorare a prețului gigacaloriei a picat la limită, în favoarea propunerii votând doar consilierii PNL și cei ai PMP (13 voturi), în timp ce aleșii locali de la PSD și USR s-au abținut de la vot, diferența fiind decisă de votul viceprimarului Răzvan Timofciuc, care la rândul său s-a abținut de la vot. Astfel, cu numai 13 voturi pentru și 14 abțineri, proiectul de hotărâre a fost respins.
Pentru a putea fi aprobat, proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local va trebui să întrunească minimum 14 voturi, ceea ce înseamnă că, în condițiile în care viceprimarul Răzvan Timofciuc a anunțat că se va abține de la vot, este nevoie ca cel puțin un consilier al opoziției, respectiv unul de la PSD sau USR, să se alăture colegilor de la PNL și PMP și să voteze în favoarea documentului, situație care este însă puțin probabilă. În aceste condiții, proiectul de hotărâre ar urma să fie repus pentru a treia oară spre aprobare Consiliului Local în cadrul ședinței ordinare din luna septembrie. Potrivit proiectului de hotărâre, prețul energiei termice (gigacaloriei) ar urma să crească cu 45% pentru populație și cu 130% pentru agenții economici.
Astfel, în ceea ce privește populația, după majorare, aceasta ar urma să plătească 299,89 lei fără TVA pentru o gigacalorie, cu aproape 100 de lei mai scump decât în prezent (206,00 lei fără TVA), diferența dintre prețul local de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru utilizatorii casnici și prețul local al energiei termice facturate populației urmând să crească la 439,03 lei/Gcal fără TVA, valoare care ar urma să fie suportată de la bugetul local.
Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau