Tinerii declanșează Revoluția verde
Dimensiune font:
* pe măsură ce schimbările climatice devin din ce în ce mai evidente, generația tânără nu doar că le resimte, dar se și mobilizează pentru a-și face vocea auzită * mulți dintre ei se implică în inițiative de medi, iar vocea lor este din ce în ce mai puternică
Pentru mulți tineri, schimbările climatice nu mai sunt o amenințare abstractă sau un concept îndepărtat. În discuțiile avute cu elevii de la diferite licee din Iași, ei au atras atenția asupra iernilor nu mai sunt la fel de geroase ca în trecut, a verilor care sunt din ce în ce mai secetoase, iar fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente. „Am crescut auzind de încălzirea globală la televizor, dar acum o simțim pe pielea noastră. E ciudat să vezi zăpada venind abia în februarie, iar apoi să dispară într-o săptămână. Îmi amintesc că, atunci când eram mic, zăpada ținea mult mai mult”, a spus Radu, un elev de 16 ani de la Colegiul Național. Conștienți de realitatea cu care se confruntă, mulți dintre ei au decis să se implice, iar activismul pentru mediu a căpătat o nouă dimensiune. „Am început să particip la proiecte când am realizat că viitorul nostru este pus în pericol. Politicienii vorbesc mult, dar acțiunile lor nu sunt suficient de rapide. Noi trebuie să ne facem auziți, pentru că noi suntem cei care vom trăi cu consecințele schimbărilor climatice”, este convinsă Ioana, voluntar la Asociația „Edulink”. Mulți dintre tineri sunt implicați și în activități de voluntariat, plantând copaci, colectând deșeuri sau organizând campanii de informare în școli și cartiere. Mișcarea de mediu nu doar că crește gradul de conștientizare, dar îi și motivează pe alți tineri să se alăture cauzei.
Când vine vorba despre viitor, tinerii din Iași au sentimente diferite. Deși sunt conștienți de provocările uriașe pe care schimbările climatice le aduc, ei nu și-au pierdut speranța. În ciuda unei anumite doze de pesimism, majoritatea cred cu tărie că acțiunile colective și presiunea asupra decidenților politici pot face diferența. „Este ușor să fii pesimist când vezi ce se întâmplă în jurul tău. Dar eu cred că dacă toți ne facem partea, putem încetini ritmul schimbărilor climatice. Viitorul nu este decis încă, și de aceea luptăm”, este convins Mihai, un student la Facultatea de Geografie.
„Viitorul poate fi unul sumbru, dar și frumos, depinde de alegerile pe care le facem acum. Trebuie să avem grijă de planetă așa cum avem grijă de casă noastră. Dacă nu o facem, ne vom trezi fără un loc în care să trăim”, a completat și Maria, elevă la o școală primaeă din Iași. Schimbările climatice au devenit un factor decisiv în viața tinerilor din Iași. Pentru această generație, problema nu mai este una teoretică, ci o realitate prezentă, palpabilă. Prin activism și acțiuni de voluntariat, ei își exprimă îngrijorările și își cer dreptul la un viitor sigur și sustenabil. Optimismul lor prudent, combinat cu hotărârea de a acționa, sugerează că, deși viitorul este incert, nu este încă pierdut. În Iași, tinerii își asumă responsabilitatea de a lupta pentru planetă, dovedind că schimbarea este posibilă atunci când comunitatea se unește pentru un scop comun.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau