Toate școlile din Iași vor avea terenuri sau săli de sport moderne
Dimensiune font:
În perioada imediat următoare se vor construi săli de sport la școlile gimnaziale „Ion Creangă”, „Nicolae Iorga”, „Alexandru Vlahuță” şi „George Coșbuc”, iar în funcţie de răspunsul Companiei Naționale de Investiții, și sala de sport de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” * în paralel, după modernizarea a 17 terenuri de sport, alte 21 intră la proiectare
Primăria Municipiului Iași continuă investițiile în infrastructura școlară. Primarul Mihai Chirica a anunțat că a semnat contractul pentru achiziția de servicii de proiectare tehnică în vederea amenajării terenurilor de sport aferente a 21 de unități școlare din Municipiul Iași. Proiectele vor fi realizate de SC Trust AVB SRL pentru o sumă de 133.900 lei, fără TVA, respectiv 159.341 lei, cu TVA. Compania va trebui ca în cel mult 60 de zile să facă o serie de documente precum documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, proiectul tehnic și detaliile de execuție, documentația tehnică pentru autorizarea construcției și pentru organizarea execuției etc.
„Pe lângă aceste 21 de terenuri de sport care vor fi realizate, de curând a fost finalizat programul de realizare de terenuri de sport în incinta a 17 unităţi de învăţământ preuniversitar. În plus, în perioada imediat următoare vom construi săli de sport la școlile gimnaziale Ion Creangă, Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, iar săptămâna aceasta am transmis Companiei Naționale de Investiții și sala de sport de la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri. Cu această a doua etapă, toate școlile din Iași vor avea terenuri sau săli de sport moderne, astfel că Municipiul Iași va avea cea mai bună infrastructură sportivă pentru școlari din România”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Ce şcoli vor beneficia de terenuri de sport modernizate
Noul program de modernizare sau amenajare a 21 de terenuri de sport are o valoare estimată de 9.000.000 lei și include următoarele unități de învățământ: Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (Corp A și Corp B), Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială „George Călinescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Școala Gimnazială „Veronica Micle”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” (Corp B - Școala Primară „Petru Poni”) și Școala Primară „Gheorghe Asachi”. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau