Tradiții la sărbătoarea Sfintei Maria
Dimensiune font:
În fiecare an, la data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Măria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria.
Tradiţii şi obiceiuri
Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treabă în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. În credința populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi. Este ziua în care unele păsări, precum rândunelele, își pregătesc călătoria spre țările calde, iar gâzele și reptilele se retrag în pământ. Este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac și îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă și mai răcoroasă. Tot astăzi se dă drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat și anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor și încep târgurile și iarmaroacele de toamnă. Mai există și o altă superstiție potrivit căreia cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile au șansa de a atrage asupra lor boli care îi pocesc.
Maura ANGHEL
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau