Transplant renal între soţi, la Iaşi!
Dimensiune font:
O echipă de medici de la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi a efectuat, în cursul zilei de marţi, un transplant renal între soţi. Este vorba de o femeie de 41 de ani din judeţul Bacău, care a donat un rinichi soţului său în vârstă de 43 de ani. Bărbatul făcea dializă din luna decembrie, dar nu mai avea abord vascular, motiv pentru care a fost necesară o astfel de intervenţie. „Suntem bucuroşi şi fericiţi că, într-o mare de îngrijorare şi de tristeţe pe care o trăim cu toţii zilele acestea, putem da şi veşti bune. S-a efectuat ieri cu succes un nou transplant renal la spitalul nostru: a fost redat vieţii practic un pacient dializat de la Oneşti. A primit rinichiul de la soţie. Acest lucru e special cu totul. Este o familie extrem de unită, extrem de puternică, extrem de apropiaţi cei doi. Rezultatele sunt excelente până în momentul de faţă”, a precizat Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal din Iaşi, Adrian Covic.
În cei 20 de ani de la înfiinţarea Centrului de Transplant Renal, la Iaşi s-au efectuat cinci asemenea operaţii între soţi.
Centrul de Transplant Renal de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi este singura unitate de profil din ţară funcţională pentru astfel de intervenţii.
În cursul anului trecut, la Spitalul Parhon au fost efectuate 24 de transplanturi. De la începutul anului, la aceeaşi unitate medicală s-au efectuat 13 intervenţii de transplant renal, din care cinci pe perioada pandemiei de coronavirus, patru fiind de la donatori aflaţi în moarte cerebrală şi unul de la donator neînrudit. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau