Trei benzinării ieșene, închise de Garda Națională de Mediu!
Dimensiune font:
* multe stații de distribuție carburanți din Iași nu respectă legislația privind protecția mediului * inspectorii în mediu au aplicat amenzi de 48.000 de lei
Trei benzinării din Iași au fost închise în ultimele zile, în urma controalelor efectuate de către Garda Națională de Mediu. Verificările au fost efectuate în urma creșterii prețurilor la combustibil.
La nivelul județului Iași au fost verificate 35 de stații, iar la 31 dintre acestea nu s-au stabilit neconformități. La stații de carburant s-au constatat varii neconformități - nu aveau sau era expirată autorizația de mediu, nu erau respectate prevederile autorizației de mediu. Nereguli au mai fost găsite și în ceea ce privește gestiunea deșeurilor. „Rezultatele controlului la stațiile de distribuție carburanți din județul Iași, Garda Națională de Mediu - CJ Iași a desfășurat, în perioada 10 -16 martie 2022, verificarea conformării cu legislația privind protecția mediului a 35 de stații de distribuție carburanți. Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat 10 sancțiuni contravenționale principale, în valoare de 48.000 lei, și 3 sancțiuni contravenționale complementare privind suspendarea activității până la obținerea autorizației de mediu”, a declarat Gheorghe Bacușcă, comisar șef la Garda de Mediu Iași. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau