UAIC organizează, la Iași, Festivalul Internaţional al Sportului pentru Tineret
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va organiza un Festival Internaţional al Sportului pentru Tineret Iaşi 2023. Evenimentul are loc în perioada 24 august - 3 septembrie, pe terenurile de sport ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi al instituţiilor din subordinea Inspectoratului Şcolar.
Festivalul Internaţional al Sportului pentru Tineret îşi propune să fie un eveniment cu impact internaţional, ce se focalizează pe crearea unui mediu al tinerilor: sportiv, competiţional şi cathartic în acelaşi timp, care să genereze stare de bine, să promoveze respectul şi toleranţa prin comportamente responsabile, altruiste, proactive, dar şi aprofundarea relaţiilor cu tineri din alte ţări. „Evenimentul oferă tinerilor din Iaşi şi invitaţilor din alte ţări nu doar un cadru organizat în care să desfăşoare diferite activităţi fizice sub forma unor competiţii sportive cu scop recreativ (fotbal, streetball, rugby tag, teqball), ci şi posibilitatea de a se întâlni cu modele sociale din lumea sportului, care să împărtăşească invitaţilor din experienţa lor în cadrul unor mese rotunde sau reuniuni cu diferite teme, unele propuse chiar de participanţi, moderate de cadre universitare”, spune conf. univ. dr. Cezar Honceriu, managerul de proiect.
Festivalul este organizat de fundaţia ALTIUS ACADEMY a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau