Ultimul domnitor al Moldovei va fi adus acasă!
Dimensiune font:
* „Este unul dintre cele mai frumoase proiecte de primar. Sunt convins că îl voi aduce acasă pe ultimul domnitor al Moldovei, cel care într-un fel i-a predat cheile lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba despre Grigore Alexandru Ghica, sau al X-lea, după cum apare în cărţile de istorie, care a fost nevoit să părăsească Moldova şi a murit într-o localitate din proximitatea Parisului”, a spus, ieri, primarul Iașului * pentru repatrierea şi înhumarea domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Iaşi va fi organizată o ceremonie specială, demnă de un şef de stat
Se fac pregătirile de repatriere a ultimului domn al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a cărei rămăşiţe sunt înhumate în apropiere de Paris. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, spune că rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi aduse la Iaşi în luna septembrie, după mai multe demersuri făcute de-a lungul anilor. „Este unul dintre cele mai frumoase proiecte de primar. Sunt convins că îl voi aduce acasă pe ultimul domnitor al Moldovei, cel care într-un fel i-a predat cheile lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba despre Grigore Alexandru Ghica, sau al X-lea, după cum apare în cărţile de istorie, care a fost nevoit să părăsească Moldova şi a murit într-o localitate din proximitatea Parisului. Este înmormântat la Le Mée-sur-Seine. Am luat legătura cu familia moştenitoare, Mihail Ghica, cu autorităţile localităţii unde este înmormântat. Este una dintre marile noastre realizări, în calitate de custode al istoriei aici la Iaşi. Cred că îl vom aduce în ţară până la sfârşitul lunii septembrie. Consider că este o restaurare morală pe care trebuie să o purtăm domnitorilor noştri”, a spus primarul Mihai Chirica.
Pentru repatrierea şi înhumarea domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Iaşi va fi organizată o ceremonie specială, demnă de un şef de stat. „Va fi înmormântat cu un ceremonial dedicat unui şef de stat. Vom construi şi un monument funerar. Dacă vă amintiţi, când am adus moaştele Sfântului Brâncoveanu, care şi el a fost şef de stat, l-am tratat ca atare. Deci, va fi purtat pe afet pe tun. Va avea paradă militară, va fi depus în Palatul Culturii pentru a putea fi văzut de toţi românii, toţi moldovenii. În cele din urmă va fi aşezat în locul de veci. Am găsit, împreună cu moştenitorii şi locul de aşezare a osemintelor, undeva în proximitatea Bisericii Sf Nicolae Domnesc, biserica în care a fost uns domn al Moldovei. E un moment special pentru noi. Sperăm să înţeleagă toată lumea cât de important este istoria noastră domnitorul Grigore Alexandru Ghica”, a mai spus primarul Mihai Chirica. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau