Un băcăuan a ajuns pe cel mai înalt vulcan din lume
Dimensiune font:
Băcăuanul Radu Turtă a reușit să atingă sâmbătă, 23 ianuarie, vârful Ojos del Salado (6893 m), cel mai înalt vulcan din lume, ce face parte din lanțul muntos al Anzilor, la granița dintre Argentina și Chile. Din expediție au mai făcut parte Adrian Ahritculesei (36 ani) din Petroșani, avand în palmares Aconcagua, Ararat, Mont Blanc, Elbrus, și Ovidiu Popescu (57 ani), organizator de expediții în munți înalți, conducator al Altitude Expedition Team în 58 de expediții. „Ascensiunea a avut loc pe o vreme potrivnică, cu un strat de circa 35 de centimetri de zapadă, însoțită de ninsoare și viscol, fiind fenomene atipice acestei perioade. Cu siguranță, pozele de vârf ale expediției sunt unice prin consistența stratului de zăpadă, în contextul celor câteva ascensiuni românești anterioare. Atât nisipul fierbinte din timpul zilei, cât și frigul pătrunzător al nopții din Atacama pot fi rezumatul existenței mele, ca individ”, a scris Radu Turtă, președintele Asociației Zmeu, ghid montan cu ascensiuni în Mont Blanc Elbrus, Aconcagua, Kilimamjaro, Everest. În contextul pandemiei, este singura expediție românească în Anzi, din sezonul 2020-2021. Ojos del Salado este un stratovulcan situat în lanțul muntos al Anzilor. Este amplasat la granita dintre Chile și Argentina. Cu 6.893 metri deasupra nivelului mării, Ojos del Salado este cel mai înalt vulcan din lume, al doilea cel mai înalt vârf al emisferelor de sud și vest, fiind depășit doar de Aconcagua (6.962 m).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau