Un ieşean a fost prins de poliţişti chiar când parca duba în locul de unde o furase
Dimensiune font:
* bărbatul nu are permis, condusese băut şi tamponase câteva maşini parcate prin zona Eternitate * poliţiştii l-au împiedicat să mai distrugă ceva, l-au imobilizat şi l-au dus la secţie, nu înainte de a-l pune să sufle în etilotest * a ieşit 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, scăpând la limită de inculparea pentru „conducere sub influenţa alcoolului” * a rămas cu celelalte două acuzaţii: „furt în scop de folosinţă” şi „conducere fără permis”
Ieşeanul George Daniel S. a fost protagonistul unei aventuri ce pare decupată din filmele cu tâmpiţi. Tânărul locuieşte în cartierul Tătăraşi şi-şi face veacul pe la barurile din zonă. Nu s-a abătut de la ritual nici în data de 15 decembrie 2023. În ziua respectivă, după ce a băut zece doze de bere şi trei sute de tărie, s-a dus să joace la păcănele. A pierdut toţi banii, aproximativ 1.000 lei.
Necăjit, a pornit într-o plimbare fără o destinaţie anume, paşii purtându-l din strada Ciurchi până în strada Ciric. Se făcuse ora 10.00 noaptea şi, cât era el de beat, a văzut pe întuneric că o autoutilitară portocalie, ce se afla parcată în dreptul unei case, avea geamul din dreapta întredeschis şi cheile în contact. N-a aşteptat invitaţii speciale, a deschis portiera, s-a urcat la volan şi a plecat în voiaj, pe străzile oraşului. Vreme de o oră şi jumătate, s-a tot învârtit pe străduţele din zona Eternitate, la un moment dat a intrat pe o alee ce se înfundă, a tamponat un autoturism parcat, apoi, după ce a băgat în marşarier pentru a ieşi în strada principală, a mai atins o maşină.
A scăpat la limită de inculparea pentru „conducere sub influenţa alcoolului”
Cât de beat era, a realizat că, dacă mai continuă plimbarea cu autoutilitara, riscă să intre în mare belea. Era prea târziu, zgomotul produs de tamponări trezise un locatar al blocului din apropiere, iar acesta a sunat la 112. Un echipaj de la Secţia IV a pornit imediat în căutarea lui George Daniel, găsindu-l după doar câteva minute. Se chinuia să parcheze duba în locul unde fusese parcată, manevră cam dificilă pentru el la acea oră. A lovit gardul curţii, doborând câteva scânduri, apoi a încercat, fără succes, să urce vehiculul pe trotuar.
Poliţiştii l-au împiedicat să mai distrugă ceva (şi-aşa spărsese geamul lateral dreapta faţă a maşinii), l-au imobilizat şi l-au dus la secţie. Nu înainte de a-l pune să sufle în etilotest. A ieşit o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, scăpând la limită de inculparea pentru „conducere sub influenţa alcoolului”. A rămas cu celelalte două acuzaţii: „furt în scop de folosinţă” şi „conducere fără permis”. Nu avea aşa ceva, dar ştia, oarecum, să şofeze. Făcuse de trei ori şcoala de şoferi, dar niciodată nu s-a înscris la examen.
Încă de la începutul anchetei, George Daniel a recunoscut în totalitate faptele puse în sarcina sa, a precizat că este dispus să achite prejudiciile cauzate, comportament de care instanţa a ţinut cont. Astfel, prin sentinţa de luni, 5 august, el a primit o condamnare de un an şi opt luni, dar cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau