Un ieşean a încercat să-şi ucidă mama, înarmat cu o raţă moartă
Dimensiune font:
* bătrâna s-a scăpat pe ea de frică, iar în cele din urmă a fost lăsată să se ducă la WC-ul din fundul curţii * la a doua agresiune, femeia a reuşit să se refugieze în podul casei * a urmat la rând fratele său, care a fost bătut cu clanţa de la uşă * narcoman şi alcoolic, individul a comis şapte infracţiuni în doar trei luni * după cinci luni petrecute în arestul preventiv, a fost pus în libertate * familia şi-a retras plângerile
Gică P. (38 de ani) din Podu Iloaie n-a avut niciodată un loc de muncă stabil. A lucrat ca necalificat în construcţii, mai mult în străinătate. Contracte pe timp scurt, lungi perioade de inactivitate. Ca mulţii alţii în situaţia lui, Gică şi-a omorât timpul cu rachiu ieftin, prin tot soiul de crâşme insalubre. A devenit alcoolic. Cât a stat afară, a prins şi gustul „trasului pe nas”. Combinaţie periculoasă, care l-a transformat într-un scandalagiu notoriu.
În aprilie 2019, după un recital de pomină la domiciliul mamei sale, s-a ales cu un prim ordin de protecţie. Imediat ce au trecut cele şase luni, Gică a căutat revanşa. Maică-sa, Elena, a sunat iar la 112, a venit poliţia, s-a făcut un nou proces verbal şi s-a emis al doilea ordin de protecţie. Au urmat, la foc automat, încă două...
Ziua de 30 iulie 2021 l-a prins pe Gică sub interdicţiile celui de-al patrulea asemenea act. Devenise imun la astfel de restricţii, s-a îmbătat bine de tot, a mai fumat şi ceva iarbă, iar pe la ora 17.00 a decis că-i vremea revanşei. A forţat poarta de la intrarea în ograda casei Elenei, a pătruns în curte, a prins o raţă şi i-a sucit gâtul, omorând-o pe loc. Bătrâna a ieşit să vadă ce se întâmplă şi a luat-o cu frisoane. Gică învârtea războinic, deasupra capului, defuncta pasăre şi, în loc de salut, i-a spus maică-sii: „aici te omor, cu asta, că nu ne vede nimeni! Îmi dai bani sau te ucid?”.
De frică, femeia s-a scăpat pe ea, a început să plângă şi s-a rugat de fiul mijlociu (că mai are doi) s-o lase să meargă la WC-ul din fundul curţii. Gică a fost de acord, Elena a izbutit să-şi ia mobilul cu ea fără a fi văzută, şi-a sunat fiica, explicându-i pe scurt situaţia dificilă în care se află. Aceasta s-a urcat la volan şi a plecat în grabă spre locuinţa mamei, nu înainte de a suna la 112.
Auzind sirenele maşinii de poliţie, Gică a încercat să părăsească zona, dar nu s-a dovedit suficient de agil. Agenţii au oprit duba şi l-au înconjurat, căutând să-l imobilizeze. Bărbatul s-a folosit de aceeaşi armă, raţa decedată. A pierdut duelul şi a fost dus la Socola, unde a stat două luni pentru dezalcoolizare şi dezintoxicare.
S-a dus glonţ în bucătăria de vară şi s-a încuiat acolo
Externat la începutul lui octombrie, Gică s-a întors în Podu Iloaiei cu gând de răzbunare. Într-un interval de numai două săptămâni, a încălcat de trei ori ordinul de protecţie şi a săvârşit infracţiunile de ameninţare, violare de domiciliu şi violenţă în familie. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să mai asasineze o înaripată prin acelaşi mod ca la sfârşitul lui iulie. Apoi, folosindu-se de arma preferată, a forţat uşa de la intrarea în casa părintească. N-a avut cu cine să se certe şi pe cine să-şi verse nervii. Fratele său, Iulian, era plecat, iar Elena se afla în vizită la o vecină. Bătrâna a sunat, din nou, la 112. Gică a simţit pericolul că-l paşte un nou sejur la balamuc, a ascuns raţa după gard, apoi a plecat. A revenit câteva zile mai târziu, schimbându-şi radical planul de atac. S-a dus glonţ în bucătăria de vară şi s-a încuiat acolo, aşteptând momentul prielnic.
Fratele său, Iulian, era în casă şi se uita la televizor. A auzit câinii lătrând şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. Şi-a dat seama imediat şi a chemat poliţia. După câteva ore de negocieri, Gică a fost de acord să părăsească zona.
Nu pentru mult timp. Pe 23 octombrie, încă o vizită cu iz războinic. De data asta, ţinta principală a fost fratele său, Iulian. Gică a intrat furios în curte, a scos din tufiş raţa moartă şi cam putrezită şi s-a năpustit spre camera lui Iulian. A smuls clanţa de la uşă, bătându-şi fratele cu ea. Se putea întâmpla un omor, dacă nu apărea Elena, care a sunat iar la 112. Agenţii au sosit imediat, l-au încătuşat pe recalcitrant, care a fost plasat apoi în arestul preventiv şi trimis în judecată pentru cele şapte infracţiuni comise în doar trei luni.
Gică a stat în Penitenciar Iaşi până luni, când, în urma retragerii plângerilor făcute de mama şi fratele său, magistraţii de la Judecătoria Iaşi au dispus „punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză”. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau