Un ieşean şi-a bătut crunt consoarta pentru că a refuzat... a şaptea sarcină
Dimensiune font:
Deşi nu-s căsătoriţi decât de 15 ani, Florin şi Tatiana au deja şase copii. Locuiesc cu toţii într-o casă modestă, dintr-o comună limitrofă municipiului Iaşi. Cu toate dificultăţile traiului cotidian, până la începutul săptămânii trecute, nu au existat conflicte în menaj. Situaţia s-a schimbat radical după cele petrecute în noaptea de 27 spre 28 martie.
Bărbatul a tot insistat pentru o partidă de sex, dar femeia l-a refuzat ferm, spunând că, foarte probabil, va rămâne însărcinată pentru şaptea oare şi nu riscă un avort.
Dimineaţă, în jurul orei 6.00, imediat după ce şi-a băut cafeaua, Florin s-a dezlănţuit. Şi-a lovit consoarta cu pumnii, a încercat s-o sugrume, apoi a scos-o în şuturi afară din casă. Speriaţi, trei dintre copii, cei mai mici, au ieşit şi ei, fugind după mamă. Bărbatul a încuiat poarta casei, a aprins o ţigără, apoi şi-a turnat o cinzeacă de ţuică. Femeia bătut insistent în poartă, a plâns ce-a plâns, dar n-a avut încotro şi a trebuit să se refugieze la o prietenă. Aceasta a sfătuit-o să facă plângere la judecătorie şi să ceară ordin de protecţie împotriva soţului şi evacuarea acestuia din locuinţă. Ceea ce Tatiana a şi făcut, în dimineaţa de 29 martie. Procesul s-a judecat după doar trei zile. Audiat de magistraţi, Florin a recunoscut imediat agresiunea şi, neştiind prea bine cum să se exprime, şi-a motivat gestul prin aceea că soţia „a încălcat obligaţia de fidelitate datorată”, dar că acum regretă. Judecătorilor nu le-a păsat de remuşcările bărbatului şi au emis ordinul de protecţie. Florin nu mai poate avea şansa unei partide de sex cu nevasta în următoarea jumătate de an. A fost obligat să părăsească domiciliul conjugal. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau