Un ieşean şi-a plătit cursa cu două lovituri de ţeavă în ţeasta căruţaşului
Dimensiune font:
Nimic nu anunţa scena deosebit de violentă ce avea să se deruleze, în seara de 16 iunie a.c., pe drumul principal din Gropniţa. Ştefănel D. fusese în vizită la fratele său şi, în drum spre casă, s-a oprit la „una mică”, la birtul din sat. A parcat căruţa lângă gard, a legat calul, a intrat în local, unde a comandat o sută de vodcă. Şi-a luat paharul şi s-a aşezat la o masă unde mai stăteau patru persoane. Nu cunoştea pe niciuna, dar n-a fost niciun impediment să înceapă conversaţia. A mai luat câteva rânduri, ceilalţi la fel. Stătea să se întunece, când unul din meseni i-a invitat pe toţi la el acasă, spunând că are o butelcă de vin pusă la rece. Că e loc şi de un grătar. Au dat să se ridice, moment în care unul dintre ei, Pavel Donici, şi-a dat seama că nu are portofelul la el, deci nu are cu ce să-şi achite consumaţia. I-a rugat pe ceilalţi să-l aşteptă, că dă o fugă până acasă şi se întoarce cu banii.
În acel moment, Ştefănel a luat o decizie care-i putea fi fatală. S-a oferit să-l ducă şi să-l aducă pe Pavel cu căruţa. Nimic deosebit până aici. Pavel a urcat, atelajul a plecat, petrecăreţii au rămas să-i aştepte pe cei doi. Zadarnic. Când s-a văzut acasă, Pavel a luat o ţeavă de lângă gard, s-a întors la căruţă şi i-a aplicat două lovituri zdravene lui Ştefănel. Fix în moalele capului. Acesta s-a prăbuşit, horcăind, pe caldarâm. Noroc de un vecin, care a auzit gălăgia. N-a ieşit imediat, stătea la masă, a făcut-o abia după ce a terminat de mâncat. A aprins lanterna, l-a văzut pe Ştefănel zăcând plin de sânge şi pe Pavel cu ţeava în mână. Îngrozit, a sunat imediat la 112, ambulanţa a ajuns repede, victima scăpând cu viaţă.
Încătuşat încă din acea seară şi acuzat de tentativă de omor, Pavel a recunoscut imediat şi a ţinut să adauge că, după ce l-a culcat la pământ pe căruţa, i-a mai dat şi câteva şuturi pe la coaste. Sinceritatea nu l-a ajutat să scape de arestul preventiv şi nici de rigorile justiţiei. Astfel, prin încheierea finală de alaltăieri, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a constatat legalitatea întocmirii rechizitoriului, a administrării probelor şi a dispus începerea procesului. Încă nu s-a stabilit primul termen de judecată. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau