Un nou „plămân verde” va răsări în zona Gării Iaşi!
Dimensiune font:
Mutarea depoului de tramvaie de la Gară în Dacia are ca prim efect regândirea zonei în vederea transformării acesteia într-un adevărat „plămân verde” al oraşului. Pentru punerea în practică a acestei idei, Primăria Municipiului Iaşi (PMI) împreună cu filiala locală a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) au anunţat demararea unui proiect de regenerare urbană pentru zona Depou CTP Gară.
Proiectul propune transformarea acestui spațiu în primul parc de mari dimensiuni amenajat în oraș în ultimii o sută de ani, având ca scop extinderea zonei centrale și creșterea calității vieții cetățenilor și a vizitatorilor orașului. „În spiritul adoptării unui proces democratic participativ în planificarea spațială, conform principiilor Chartei europene a democrației participative, municipalitatea invită toți cetățenii să se implice activ în prima etapă a acestui proiect. Consultarea publică și chestionarul online sunt concepute pentru a capta nevoile, dorințele și sugestiile populației cu privire la funcționalitățile, activitățile și serviciile dorite în noua zonă verde urbană”, declară reprezentanţii autorităţilor locale. Inițiativa este susținută de Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Iași (SIDU) și de Planul de Acțiune pentru Orașul Verde Iași (PAOV), parte a Programului Orașe Verzi al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), direcția stabilită fiind cea de creare a unui spațiu verde multifuncțional. Pe lângă amenajarea pădurii urbane și a spațiilor de recreere, proiectul prevede dezvoltarea unei parcări subterane, facilități pentru transportul ecologic, conexiuni pietonale îmbunătățite, contribuind astfel la conectivitatea și intermodalitatea în zonă.
Pentru etapa actuală este gândit un proces consultativ în cinci pași, după cum urmează: informare și consultare publică prin sondaj (12 martie – 1 aprilie), consultare cu specialiști, coordonată de Filiala teritorială Iași a OAR (perioada 1 – 5 aprilie), consultare cu actori sociali și instituționali implicați ( perioada 1 – 5 aprilie), consultare cu ONG-uri active în domeniu ( perioada 1 – 5 aprilie) şi respectiv consultare publică generală având la bază concluziile etapelor anterioare (perioada 1 – 5 aprilie). „Pentru realizarea acestui proiect, în bugetul anului 2024 a fost alocată suma de 300.000 euro pentru un concurs internațional de soluții, care va urma să fie lansat pe baza rezultatelor consultării publice. Terenul este în proprietatea Primăriei Municipiului Iași, iar odată cu finalizarea concursului ne propunem să identificăm toate soluțiile de finanțare disponibile”, mai afirmă reprezentanţii municipalităţii, care subliniază că aportul adus de cetăţeni în privinţa punerii în practică a soluţiilor de transformare a depoului în parc este esențială pentru succesul proiectului.
Totodată, Primăria îi încurajează pe ieşeni să-şi exprime ideile și sugestiile prin intermediul chestionarului care poate fi completat online, menţionând că implicarea acestora în proiect reprezintă garanţia că dezvoltarea noului parc va reflecta nevoile comunității, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții în oraș. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau