Un rechin al puşcăriilor a făcut plângere penală împotriva procurorilor și a câştigat
Dimensiune font:
Ciprian Teodor Roman, zis Butnărică, e unul dintre „rechinii” de soi din Penitenciarul Iaşi. Cazierul său e plin ochi cu tot felul de fapte penale. Furt, viol, tâlhărie, înşelăciune etc. Şi, ca toţi vechii puşcăriaşi, adoptă strategia stresării magistraţilor cu tot soiul de solicitări.
Liberare condiţionată, constestaţii împotriva hotărârilor judecătorului delegat, cereri de întrerupere a executării pedepsei. Numărul demersurilor sale în instanţă a trecut de 160, dar ultimul întrece orice închipuire. Butnărică a făcut plângere penală împotriva procurorilor, acuzându-i de neglijenţă în serviciu şi de faptul că tergiversează soluţionarea unui dosar, au trecut mai bine de doi ani şi şase luni, rechizitoriul tot nu e gata şi, evident, n-a fost depus în instanţă.
Infractorul susţine că e învinuit pe nedrept pentru complicitate la înşelăciune, acuzaţia bazându-se doar pe simplul fapt că a fost coleg de celulă cu P.T., un individ cunoscut drept mare şmenar, care-şi făcea victimele prin telefon. Butnărică zice că gardienii ştiau foarte bine cu ce se ocupă colegul său de zăbrele, n-au luat la timp măsurile de rigoare şi că el a picat la mijloc, într-o afacere care nu-l priveşte. Reproşează anchetatorilor că „într-o perioadă de aproximativ un an şi opt luni, în cauză nu s-a mai efectuat niciun act care să permită avansarea cercetărilor în dosarul de urmărire penală”. Precizează că n-a vrut şi nici nu doreşte să-şi toarne colegii de detenţie.
De data asta, puşcăriaşul a avut câştig de cauză. Prin încheierea de vineri, judecătorii au acceptat că „etapa urmăririi penale a depăşit durată unui termen rezonabil, raportat inclusiv la complexitatea redusă a cauzei şi a probatoriului ce a fost administrat şi care urmează a fi administrat”. Ca atare, şi-au somat colegii de la Parchet ca, până pe 15 august, să dea o soluţie clară la dosar. Propun trimiterea în judecată a deţinutului ori îl lasă în pace. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau