Un sfert de secol de puşcărie pentru campionul ţeparilor prin metoda „Accidentul”!
Dimensiune font:
* cu 14 sentinţe penale şi 24 de fapte dovedite, Marian Tudorel Tănăsache Adam (35 de ani) este, de departe, recordmenul absolut la tras ţepe prin metoda „Accidentul” * a intrat în puşcărie în 2011, fiind acuzat, bineînţeles, de înşelăciune * de atunci şi până azi, el a mai avut doar trei reprize de libertate, niciuna mai lungă de două luni * zilele trecute, după o suită de decontopiri şi recontopiri, acesta a primit o pedeapsă finală de 25 ani, 3 luni şi 24 zile închisoare!
De loc din Bacău, Marian a prostit pe cine a putut, în toate judeţele Moldovei, iar de vreo trei ani încoace şi mărit raza de acţiune, găsind destui fraieri şi în Argeş ori Braşov.
Prima condamnare, pentru cinci fapte penale, a fost de 4 ani de închisoare. A beneficiat de liberare condiţionată, dar n-a renunţat la năravul său de a căuta şi păcăli creduli. Mereu a fost prins, judecat şi condamnat. Cu fiecare sentinţă, i s-au contopit pedepsele anterioare. În 2014 avea deja de executat patru ani şi 1.007 zile, fiind arestat şi în altă cauză. Tot înşelăciune şi tot metoda „Accidentul”. În mai 2015 este condamnat încă o dată, pedeapsa rezultantă fiind de 6 ani şi zece luni. Până în acel moment, n-avusese de a face decât cu instanţele din Iaşi, Vaslui şi Galaţi. A urmat un proces la Judecătoria Focşani, încă unul la Galaţi, astfel încât, deşi era tot după gratii, în 2016 mai avea de executat 8 ani de închisoare.
N-a renunţat la carieră, ci, dimpotrivă, a perseverat cu trasul ţepelor. În iunie 2017, Marian avea deja o vechime de 6 ani în spatele gratiilor, această perioadă i s-a scăzut de către cei de la Tribunalul Bacău, dar rezultanta a crescut la 8 ani, 5 luni şi 19 zile de închisoare.
În 2018 a venit rîndul judecătorilor suceveni să-l condamne. Încă trei ani pentru înşelăciune. Un an mai târziu, a făcut victime în judeţele Braşov, Galaţi şi Constanţa. S-au mai adăugat nişte ani. Deja trebuia făcut un inventar amănunţit al carierei sale infracţionale. De lucrul ăsta s-au ocupat cei de la Judecătoria Bacău. Culmea, după ce însuşi ţeparul a cerut să i se facă ordine în cazier. După o suită de decontopiri şi recontopiri, „instanţa reţine opinia exprimată în doctrină şi în practica judiciară, în sensul că sfera concursului de infracţiuni, ca pluralitate infracţională, se închide prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru unele dintre infracţiunile concurente. Astfel, toate infracţiunile comise anterior acelei condamnări fac parte din concurs, chiar dacă pentru ele nu s-au pronunţat condamnări definitive. Dimpotrivă, infracţiunile comise ulterior unei condamnări definitive nu pot fi concurente cu cele care preced condamnarea respectivă, chiar dacă în ceea ce priveşte unele dintre acele infracţiuni, anterioare, nu s-a dat nicio hotărâre”.
Calculul a fost finalizat zilele trecute şi, după socotelile completului de judecată, a rezultat o pedeapsă finală de 25 ani, 3 luni şi 24 zile închisoare. Record greu de atins. De depăşit, doar Marian îl poate depăşi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau