Un şofer ieşean s-a dus beat la Rutieră să anunţe accidentul comis. Oprit, întâmplător de o patrulă, a mai făcut unul
Dimensiune font:
* patru autoturisme au fost avariate, autorul avea o alcoolemie destul de mare
Pentru ieşeanul Mitică L. (40 de ani), administrator la o firmă de construcţii din oraş, ziua de 21 mai 2021 a început sub cele mai bune auspicii, dar s-a terminat cu o suită de ghinioane greu de imaginat. Era sărbătoare mare, Constantin şi Elena, dar s-a dus la serviciu ca de obicei. Cu Range Roverul proprietate personală. L-a parcat în curtea societăţii unde lucrează şi, împreună cu mai mulţi colegi, s-a pus pe chefuit. Era ziua onomastică a unuia dintre ei.
În jurul orei 19.00, l-a sunat nevasta, cerându-i la modul imperios să vină cât mai repede acasă. Distanţă mare de parcurs, din capăt CUG până în Tătăraşi sunt ceva kilometri. Ştiind că a băut suficient de mult, Mitică a apelat la colegii săi, dar a fost refuzat din acelaşi motiv bahic. N-a avut încotro şi s-a urcat la volan.
După câteva sute de metri, a acroşat o maşină parcată pe partea dreaptă a drumului. Doar câteva zgârieturi şi mici boţeli. Autoturismul lovit a ricoşat în următorul, dar tot pagube minore. Om corect de felul lui, Mitică a oprit, a dat de proprietarul primului vehicul, însă al celui de-al doilea a fost de negăsit. Din acest motiv, nu s-au putut înţelege pe cale amiabilă, nu se ştiau pretenţiile celui de-al doilea păgubit, aşa că Mitică a revenit la volanul Roverului, cu intenţia de a merge la Serviciul Rutier ca să declare accidentul.
N-a ajuns la destinaţie. O patrulă de poliţie i-a făcut semn să oprească, pentru un control de rutină. Mitică a frânat brusc şi a mai lovit o maşină parcată. Agenţii i-au pus etilotestul, a ieşit o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, caz penal. Omul n-a protestat, n-a făcut scandal, a mers la spital pentru recoltarea probelor biologice, i-a ieşit o alcoolemie destul de mare, 1,6 mg/l în sânge, şi-a recunoscut vina, a plătit pentru pagubele produse, apoi a aşteptat cu sufletul la gură sentinţa judecătorilor. Procesul a decurs mult mai rapid faţă de cazurile similare, decizia a venit la finele săptămânii trecute şi a fost una rezonabilă. Un an şi două luni, cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau