Un stareț de la Muntele Athos va conferenția la Iași
Dimensiune font:
Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos va participa la Iași la dezbatere în cadrul unui eveniment organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pe tema „Despre credință, nădejde și dragoste”. Evenimentul va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 18.00, la Centrul de evenimente AGORA. Pimen Vlad este starețul Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, iar pr. Radu Brânză, coordonatorul Pro Vita, spune că întâlnirea pe această temă aleasă nu este doar firească, ci și necesară.
„Părintele Pimen nu poate vorbi ca un specialist în politici medicale sau în decelarea fenomenelor sociale care apar și dispar prin istorie, dar ne poate ține de mână și arăta cât de bine, liniștitor sufletului este să trăiești în curăție, în firesc și în iubirea sfântă și binecuvântată, la care ne îndeamnă Domnul. Ne poate arăta hăul suferinței și nemărginitei tristeți care ne cuprinde atunci când ne prăbușim în păcat, așa cum ne poate arăta cum putem scăpa de iluziile deșarte ale unor false și păguboase forme de iubire viciată, prin pășirea pe calea sfințeniei. Sunt profund convins că Părintele Pimen va vorbi cu mult folos, pentru că am avut bucuria să-l întâlnesc și să-l ascult de mai multe ori”, a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita.
Evenimentul este coordonat de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, iar intrarea este liberă, dar accesul la eveniment se face după înscrierea prin completare unui formular online.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau