Un traficant de droguri a ajuns falit în puşcărie
Dimensiune font:
* n-a avut nici măcar 300 de euro ca să plătească o amendă mai veche * din comerţul ilicit cu stupefiante, el câştiga anual peste 20.000 lei * sărăcia l-a ajutat să scape de un supliment de pedeapsă
Înainte de a ajunge în puşcărie, Mihail-Sebastian David (34 de ani) a fost unul din cei mai prolifici traficanţi de droguri ce au activat vreodată la Iaşi. La început, a acţionat singur, apoi şi-a luat drept asociată pe Ana-Maria Gangal. Dorgurile le aduceau, de regulă, din Olanda, acolo fiind mai ieftine. În momentul reţinerii sale, în noiembrie 2016, cei de la Antidrog i-au ridicat în vederea confiscării 600 euro şi 11.000 lei. Inculpat pentru trafic de droguri de mare risc, David a fost condamnat, în iulie 2017, la 6 ani şi patru luni de închisoare. Pe parcursul procesului, anchetatorii au estimat că David şi Gangal câştigaseră anual sume de peste 20.000 lei.
Ajuns în puşcărie şi cu banii confiscaţi, bogatul traficant s-a transformat într-un om sărac, aproape lipit pământului.
Între timp, a mai avut parte de un proces. Astfel, prin sentinţa penală din 26 octombrie 2017 a Judecătoriei Iaşi a fost recunoscută decizia de impunere emisă de Rechtbank Amsterdam prin care lui David i se aplicase sancţiunea pecuniară în sumă de 300 euro. Instanţa ieşeană a socotit că împricinatul trebuie să plătească 1.377 lei, contravaloare a 300 euro la cursul BNR de la data pronunţării.
Cum anii au trecut, iar fostul traficant n-a plătit niciun sfanţ, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au cerut instanţei înlocuirea amenzii penale cu închisoarea. În fapt, un spor de pedeapsă la cei 6 ani şi patru luni primiţi deja.
Audiat, condamnatul a spus că, pur şi simplu, nu realizează niciun venit, că mai primeşte câte un ban de la prieteni, dar e vorba de sume infime şi că nu are de unde plăti cei 1.377 lei.
Judecătorii au analizat fişa de cont a lui David şi au constatat că acesta a spus adevărul. Totalul sumelor primite prin mandat poştal din momentul în care acesta a ajuns după gratii abia trece de 200 lei. Ca atare, instanţa a constatat că „datele privind situaţia materială a intimatului conduc la existenţa unor motive neimputabile cu referire la neexecutarea amenzii penale în cuantum de 1.377 lei, în cauza de faţă nefiind incidentă reaua-credinţă”, respingând astfel cererea de înlocuire a amenzii penale cu închisoarea. Sărăcia i-a fost de mare ajutor. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau