Urs captiv într-un gard de sârmă, la Bicaz-Chei
Dimensiune font:
Un urs s-a prins într-un gard de sârmă, în localitatea Bicaz-Chei, şi nu se poate elibera, autorităţile competente încercând să găsească soluţii pentru tranchilizarea animalului.
Primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, a declarat că ursul s-a încurcat în gardul de sârmă, situat la limita cu fondul forestier.
„Undeva la 50 de metri, nu ştiu dacă e intravilan sau extravilan, este un gard de sârmă al omului, care e limită cu fondul forestier, a venit ursul şi s-a încurcat în sârma aceea. A ţipat, a alertat lumea. E periculos, nu te poţi duce mai aproape de zece metri de animal, e nervos, e agitat. E un exemplar la cam 300 kilograme”, a spus Gheorghe Oniga.
El a precizat că se încearcă tranchilizarea animalului, dar încă nu s-a găsit o soluţie în acest sens.
„Să vedem ce decizie se va lua. E un moment dificil, că nu ştim ce să facem, să îl tranchilizezi, nu ai cum să-l tranchilizezi, că am sunat peste tot şi nu au tranchilizante în zonă. Am anunţat şi ITRSV Suceava. Cei care au tranchilizant la nivel de Piatra Neamţ - nu se pretează pentru urs”, a explicat primarul din Bicaz-Chei.
Potrivit sursei citate, la faţa locului se află echipaje de jandarmi, poliţie, pompieri, care asigură zona şi au fost anunţate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu.
De asemenea, locuitorii din comună au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT transmis de ISU Neamţ.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau