Valea Lupului, Miroslava şi Rediu scapă de carantină
Dimensiune font:
Alte 7.365 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore * la Iași au fost confirmate 328 de cazuri noi, dintre care 213 pe municipiu * exceptând prelungirea cu şapte zile a restricţiilor impuse pentru Ciurea, autorităţile judeţene au decis că nu se impune, în acest moment, măsura carantinării în Valea Lupului, Miroslava sau Rediu, localităţi cu o incidenţă ridicată * în ceea ce priveşte incidenţa pe judeţ, aceasta rămâne în continuare sub trei cazuri la mia de locuitori (2,46)
Până ieri, 9 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 532.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.365 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Judeţul Iaşi a fost raportat cu 328 cazuri în plus faţă de ziua precedentă şi cu un deces. Astfel, totalul îmbolnăvirilor pe judeţ a atins cota 22.611, iar cel al deceselor 371. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.727 au fost externate, cu 37 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă. Rămân izolate 4,704 de persoane, alte 4.584 de persoane fiind carantinate la domiciliu.
Municipiul Iași inregistrează o mică tendință de creștere
Municipiul Iași înregistrează o mică tendință de creștere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la mia de locuitori. După câteva zile în care în municipiul Iași a existat o tendinţă de descreștere, conform cifrelor de ieri putem observa faptul că se înregistrează o ușoară creștere, de la 4,36 la 4,40.
Carantină valabilă doar pentru Ciurea (parţial)
La nivelul localităţilor din Zona Metropolitană, situaţia rămâne neschimbată. Incidenţe mari se înregistează în continuare în Valea Lupului (8,42), Miroslava (7,21), Rediu (6,85) și Ciurea (7,09), dar cu toate acestea, conform analizelor oficiale ale Direcției de Sănătate Publică Iași, nu se impune în acest moment măsura carantinării lor. Excepţie face Ciurea.
Pentru această localitate, s-a luat decizia să fie prelungită măsura carantinei instituite pentru o parte comunei pentru o perioadă de 7 zile. Așa cum este deja cunoscut, carantina zonală pentru UAT Comuna Ciurea, mai exact satele Ciurea și Lunca Cetățuii (zona Zanea), a fost impusă începând cu data de 29 noiembrie pentru 14 zile. Tot prin ordin de prefect, în următoarea perioadă vor fi suplimentate echipele mixte de polițiști și jandarmi care vor avea drept scop întărirea măsurilor de control și respectare a regulilor sanitare. De asemenea, având în vedere dimensiunea ridicată a sectorului de muncă în construcții din comunele menționate, s-a dispus ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași să intensifice controalele în cele trei comune.
Paturi libere
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 556 de paturi, din care 67 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 67, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul C.F. Iaşi şi 16 la Spitalul de Neurochirurgie.
În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 161 de paturi: 10 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 7 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, 33 de paturi la Spitalul Hârlău, 6 paturi la Spitalul de Recuperare, 20 paturi la Spitalul C.F Iasi, 6 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 18 paturi la Spitalul Militar şi 61 de paturi la Spitalul CF Paşcani.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 3 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 20 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Lucian STATE
* * *
În judeţul Iași sunt 11 localităţi care au o rată de incidenţă la mia de locuitori egală cu zero. În schimb, sunt 8 localități care au o rată de infectare cuprinsă între 3 și 4 și două localități cu o rată de infectare de peste 7 la mie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau