Vești bune pentru două victime ale incendiului de la Piatra Neamț. Medicul-erou este în stare stabilă, iar supraviețuitor al incendiului din ATI s-a întors acasă
Dimensiune font:
La aproape o lună de la incendiul din secția ATI Piatra Neamț, singurul supraviețuitor, un bărbat de 74 de ani, a fost declarat vindecat de Covid și externat. În noaptea de 14 noiembrie, el a fost transferat la Spitalul Modular Lețcani, împreună cu alți cinci pacienți din salonul alăturat celui care a ars. Rând pe rând, aceștia s-au stins, doar bărbatul care a ajuns acasă zilele acestea a avut o evoluție bună. „În momentul externării, starea pacientului era bună, cu saturație 96%, conștient, cooperant, se alimenta singur. O stare normală”, a declarat dr. Florin Roșu, noul manager al Spitalului de Boli Infecțioase Iași, unitate care administrează spitalul covid de la Lețcani. La finele lunii noiembrie, pacientul fusese externat din terapie intensivă și mutat în salon. În urma incendiului, 10 pacienți au murit pe loc, opt din salonul care a ars și doi din cel alăturat. Un alt pacient care aștepta în UPU Piatra Neamț a fost transferat în aceeași noapte și a murit după două zile la Spitalul Municipal Pașcani.
Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamț, este în stare stabilă
O altă veste bună vine de la Bruxelles. Cătălin Denciu, medicul erou rănit în urma tragediei de la Piatra Neamț, a fost detubat și este în stare stabilă. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că acesta a suferit o serie de intervenții chirurgicale de reconstrucție. Medicul a fost transferat cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.
Cătălin Denciu are 48 de ani și este medic specialist anestezie - terapie intensivă. A fost coleg de facultate cu ministrului Sănătății, care s-a implicat personal în intervenția de după accident. Alături de Cătălin Denciu se află în capitala Belgiei și soția lui, tot medic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau