VIDEO | Codul roșu de ploi a făcut prăpăd la Bârlad - Orașul a ajuns sub ape
Dimensiune font:
Cantități însemnate de apă au căzut peste Bârlad, iar orașul s-a umplut cu apă. Au fost inundate majoritatea străzilor, dar și subsolurile unor instituții importante din Bârlad. Este vorba despre Judecătorie și Primărie. ISU a trimis echipajele de la Vaslui și Huși în ajutorul celor de la Bârlad, pentru a evacua apa din locuințe și instituții
La Bârlad, trei mesaje RO-ALERT de cod roșu au fost trimise miercuri seara pe telefoanele locuitorilor, precum și în mai multe comune din jur, prin care s-au anunțat averse ce vor acumula peste 50 l/mp, vijelie, grindină, frecvente descărcări electrice. Începând cu ora 22.30, peste municipiul Bârlad s-a abătut urgia. Ploaia a inundat în câteva minute tot orașul, canalizarea neputând prelua o canitate așa mare de apă. Nu s-a semnalat grindină, nici copaci rupți, în schimb apa a ajuns până și în subsolul Primăriei.
„Toată apa din cartierele Deal și Țuguieta, Bariera Puiești, s-a scurs în centrul orașului și zonele sensibile: Zona Gării, Vasile Pârvan, Centrul Civic, Cerbul de Aur,Confecții, Bibliotecă. Dezastrul cel mai mare este pe Fundătura Al. Sahia, unde apa este pe stradă aproape până la brâu. La fața locului, unde este posibil, se acționează cu o mașină de pompieri, cu pompe, dar încă plouă foarte tare. Au fost inundate subsolurile de la farmaciile din zona centrală, subsolul primăriei, este un dezastru. Vom sta toată noaptea să scoatem apa de unde a intrat”, a precizat primarul Dumitru Boroș, aproape de miezul nopții.
„Se intervine în municipiul Bârlad cu tot detașametul de pompieri din oraș, iar în sprijin vine efective din Vaslui și Huși. Autospecialele din Vaslui vor interveni pentru evacuarea apei din subsolul Judecătoriei Bârlad și oriunde va mai fi nevoie. Sunt în jur de 80 de solicitări de la populație, pentru evacuarea apei din gospodării. Vom reveni cu un comunicat la finalul acțiunii de evacuare a apei și ajutorarea populației”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau