Viitorii medici au pornit la drum
Dimensiune font:
Festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi a avut loc duminică, în Aula "George Emil Palade", prilej cu care rectorul Viorel Scripcariu le-a transmis studenţilor că educaţia înseamnă dobândirea şi consolidarea în timp a unor principii călăuzitoare care îi vor defini ca oameni în familie şi în societate.
El a adăugat că, în prezent, educaţia înseamnă cu mult mai mult decât o hiperspecializare într-un domeniu îngust.
"Educaţie înseamnă şi o cultură generală care să vă permită şi o perspectivă vastă şi corectă asupra lumii în care trăim, înseamnă în egală măsură adoptarea unor standarde morale care să vă ajute să vă păstraţi verticalitatea atunci când viaţa vă va încerca. Nu în ultimul rând, educaţia înseamnă dobândirea şi consolidarea în timp a unor principii călăuzitoare care vă vor defini ca oameni în familie şi în societate", a afirmat Scripcariu.
Studiile la o universitate de medicină nu sunt deloc uşoare, la fel de grea fiind şi meseria de medic, le-a mai transmis rectorul "bobocilor".
"Nu aţi ales o meserie uşoară, iar facultatea pe care o veţi urma e una pe măsură. Proverbul spune că omul cât trăieşte învaţă. Dar, dacă pentru cei mai mulţi oameni acest deziderat e unul opţional, pentru un medic învăţarea continuă e obligatorie nu doar moral, ci şi instituţional, prin lege. De aceea, alături de colegii mei din corpul profesoral de medicină, vă vom ajuta să învăţaţi nu doar medicină, ci şi să vă deprindem să învăţaţi singuri, să aveţi permanent reflexul curiozităţii şi setea de autodepăşire", a menţionat profesorul Viorel Scripcariu.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" studiază 9.012 studenţi, dintre care 2.600 sunt străini, din aproximativ 40 de ţări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau