Vladimir Putin e pregătit pentru încetarea 'imediată' a focului în Ucraina dacă se întrunesc două condiții
Dimensiune font:
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o încetare imediată a focului de îndată ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO
"De îndată ce Kievul va anunţa că este pregătit pentru această decizie şi va iniţia o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, va comunica în mod oficial renunţarea la planurile sale de a adera la NATO, va fi imediat emis din partea noastră un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor", a declarat Putin în timp ce se adresa conducerii Ministerului de Externe, un discurs transmis în direct de posturile de televiziune oficiale.
Rusia este pregătită să garanteze retragerea în siguranţă a unităţilor ucrainene pentru a face aceasta, a declarat Putin, prezentând ceea ce a spus că ar fi condiţiile prealabile ale Rusiei pentru începerea negocierilor de pace cu Ucraina.
Rusia, a spus Putin, ar fi gata pentru astfel de discuţii chiar "mâine" dacă trupele ucrainene se vor retrage din regiunile Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Luhansk (est) şi dacă Ucraina va renunţa la planurile sale de a adera la NATO.
Dacă Ucraina ar fi de acord cu aceste condiţii, Putin a spus că Rusia va înceta focul şi va începe negocierile
Liderul de la Kremlin a făcut aceste declaraţii într-un discurs rostit la Ministerul rus de Externe, în ajunul summitului din Elveţia, unde peste 90 de ţări şi organizaţii vor discuta sâmbătă şi duminică despre o posibilă cale de a se ajunge la pace în Ucraina. Rusia nu a fost invitată şi spune că această reuniune este o pierdere de timp.
Acuzații la adresa Occidentului
Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean în cel de-al treilea an de război, iar Ucraina spune că pacea se poate baza doar pe o retragere completă a forţelor ruse şi pe restabilirea integrităţii sale teritoriale.
În acelaşi discurs, Putin a declarat că actualul model de securitate globală al Occidentului a eşuat, iar acesta trebuie să găsească o modalitate să lucreze cu Rusia.
Putin a afirmat că lumea a ajuns la punctul fără întoarcere din cauza a ceea ce el a spus că este eşecul "modelului occidental" de securitate globală, adăugând că este timpul să fie creat un sistem nou şi mai stabil în locul acestuia.
"În mod evident, asistăm la prăbuşirea sistemului de securitate euro-atlantic. Astăzi pur şi simplu nu mai există, trebuie să fie creat din nou, în esenţă", a declarat Putin.
"Toate acestea ne cer ca împreună cu partenerii noştri, cu toate ţările interesate - şi sunt multe - să elaborăm propriile opţiuni pentru asigurarea securităţii în Eurasia, propunându-le apoi pentru o discuţie internaţională mai largă", a spus el.
O nouă arhitectură
Putin a mai declarat că este timpul să fie discutat un nou sistem de securitate în Europa şi Eurasia, iar Rusia este deschisă la discuţii în acest sens cu toate părţile, inclusiv cu NATO.
"Este important să pornim de la faptul ca viitoarea arhitectură de securitate să fie deschisă tuturor ţărilor eurasiatice care doresc să ia parte la crearea acesteia. 'Pentru toţi' înseamnă şi ţările europene şi NATO, bineînţeles", a indicat el.
"Trăim pe acelaşi continent. Indiferent ce se întâmplă, nu poţi schimba geografia, va trebui să coexistăm şi să lucrăm împreună într-un fel sau altul", a afirmat preşedintele rus.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau