Ziua celor trei mari ierarhi - Vasile, Grigore şi Ioan. Sărbătoarea Bisericii Trei Ierarhi

Trisfetite este denumirea populară a sărbătorii celor trei mari ierarhi – Vasile, Grigore şi Ioan – prăznuiţi la sfârşitul lunii ianuarie, pe 30. Lor le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelaţiei Orion, numit şi Cei Trei Crai sau Craii de la Răsărit.

În calendarul popular este o sărbătoare foarte importantă, care interzice, sub ameninţarea bolilor, orice activitate casnică. Bătrânele cred că dacă îi cinstesc pe cei trei sfinţi le vor ajuta să toarcă mai cu spor în tot restul anului. La ţară, femeile fac colivă şi o împart la biserică, unde aprind şi împart şi lumânări întru pomenirea morţilor. În această zi, fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul în vis. Nu lucrează şi mănâncă doar pâine cu sare. În unele sate mai există credinţa că de Trisfetite încolţeşte grâul sub zăpadă, cel care a rămas neîncolţit în toamnă, şi începe logodna păsărilor.

La Trisfetite începe să se schimbe vremea, să se strâmbe pârtiile şi să dea în primăvară, că doar iarna mai are de stat doar o lună, în cea a Făurarului, aşa cum i se mai spune lunii februarie. Dar frigul încă mai face legea, mai ales că în unii ani, februarie îşi mai dă arama pe faţă, ca să arate că este tot lună de iarnă. Aşa că mai aruncă şi câte un pui de ger de crapă oul corbului. Oamenii satului spun că în luna lui februarie crapă ouăle corbului, când e ger, şi atunci ies puii din găoace. Şi-i mai bine să iasă puii din găoace, că, dacă martie prinde ouăle de corb neplesnite, le mănâncă furnicile.

Sărbătoarea Bisericii Trei Ierarhi

Astăzi este și hramul Bisericii Trei Ierarhi din Iași, ctitorită de Vasile Lupu.

După mai multe domnii eșuate și evenimente nefericite în anul 1634 a urcat pe tronul Moldovei marele vornic Vasile Lupu. Despre acesta a rămas scris în istorie că era un boier înțelept, credincios și iubitor de frumos. Așadar și-a inaugurat domnia prin construirea unei biserici de-a dreptul speciale „Sfinții Trei Ierarhi” de la Iași.

Numită și biserica Trisfetitelor a rămas după mult timp o vatră autentică de cultură. Aproape toate elementele decorative din interior au fost realizate între anii 1889 respectiv 1890 la Paris și Viena, fiind donate de către regele Carol I și regina Elisabeta. Se amintesc scaunele domnești sau arhierești, pupitrele confecționate din bronz aurit cu diverse inserții de fildeș sau email, candelabre înfrumusețate cu ouă de struț și așa mai departe.

Biserica a fost gândită inițial ca un ansamblu mănăstiresc de tip tradițional și a rămas până astăzi una dintre cele mai cunoscute complexe de artă feudală românească, fiind o adevărată capodoperă arhitecturală nu se oprește din a surprinde turiștii din întreaga lume.

Zidurile sunt îmbrăcate în totalitate într-o broderie de piatră. Mai exact vorbim de blocuri de piatră sculptate pe rând în detaliu, aducând în același loc stiluri diversificate, unite mai apoi cu plumb topit. Acest stil are elemente specifice zonelor caucaziene, bizantine, baroce sau gotice, dar pentru că este un mod dificil de lucru nu se știa cu exactitate ce urma să iasă, însă la final lucrările s-au concretizat într-o adevărată capodoperă.

În apropierea bisericii principale se găsește o clădire ce adăpostește în ziua de astăzi un muzeu de artă religioasă și care este cunoscută sub denumirea de Sala Gotică. Numele nu vine de la partea exterioară a edificiului ci de la bolții existenți în interior, delimitați prin nervuri de piatră, dar și de la un balcon cu 12 coloane cilindrice și un turn de tip roman. Cel din urmă a fost realizat în anul 1890 atunci când la mănăstire au avut loc lucrări de reabilitare, având ca scop înlocuirea turnului clopotniță la care deja se renunțase.

De menționat este și faptul că la biserica „Trei Ierarhi” își duc somnul pe veci cărturarul voievod Dimitrie Cantemir (1710 – 1711) și Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) primul domnitor al României. Clădirea a fost numită de-a lungul timpului datorită frumuseții sale „o simfonie a artelor în rugăciune” fiind adesea menționată și lăudată de cronicarii vremii. În perioada regimului comunist mănăstirea a servit drept muzeu, iar din anul 1990 a fost redată cultului fiind redeschisă ca mănăstire pentru călugări cu viață de obște și slujbe zilnice din anul 1994.