Numărul ieşenilor daţi în urmărire internaţională s-a înjumătăţit în câteva luni!
Dimensiune font:
Deși, anul trecut, numărul ieșenilor căutați de poliție pentru a fi încarcerați, în urma unor sentințe judecătorești, depășea 300, lucrurile s-au reglat în mai puțin de șase luni! Numărul celor care se ascundeau pentru a nu ajunge la pușcărie s-a înjumătăţit, dar tot sunt destui pe numele cărora au fost emise mandate internaţionale de arestare. Aproape niciuun criminal ori violator, mai mult găinari. În total, la ora actuală, 170!
Ţeapă de 300.000 lei, apoi dispariţie în neant
Veteranul e Vasile Adăscăliţei, un bărbat în etate de 70 de ani, recordmen la furtul din magazine. Conform procedurilor, atunci când a fost prns, în urmă cu mai bine de 20 de ani, individul a fost dus la Socola, pentru controlul psihiatric.
Caz rar, a reuşit să evadeze de acolo şi nimeni nu mai ştie nimic de el, de parcă a intrat în pământ. Sunt ceva indicii cum că ar fi părăsit România, de asta a şi fost dat în urmărire internaţională. Anii au trecut, niciun rezultat.
Alt caz vechi este cel al Emanuelei Fayaleh. Femeia, acum în vârstă de 57 de ani, e căutată din 2001. Fusese condamnată la 20 de ani de temniţă, după ce a înşelat mai multe societăţi comerciale, ţepele însumând 300.000 lei. Nici ea n-a putut fi găsită în tot acest interval de timp.
Tot veteran, deşi mult mai tânăr, doar 47 de ani, e şi Iulian Galben. A furat de la un cetăţean, ziua în amiaza mare, un portofel în care se afla imensa sumă de 81.500 lei. A fost condamnat la patru ani şi zece luni de închisoare, cu executare în regim de detenţie, dar mandatul de arestare n-a putut fi pus în aplicare nici până în ziua de azi.
Iozi ar ieşi din închisoare la 102 ani...
Simon Iozi e foarte probabil să fi murit. Conform actelor de identitate, ar trebui să împlinească, în toamna acestui an, 87 de ani. E un bucureştean la origine, dar a venit în Iaşi înainte de pronunţarea sentinţei, în 2006. Apoi, şi-a pierdut urma. Conform hotărârii judecătoreşti, ar avea de executat 15 ani de puşcărie pentru înşelăciune. Chiar de-ar fi găsit, şansele ca el să-şi ispăşească pedeapsa sunt minime. Ar ieşi din închisoare la 102 ani...
Ticu Onişor a fost un cuţitar vestit, e timişorean, a înjunghiat un om în plin centrul oraşului, apoi a fugit, s-a suit în trenul spre Iaşi, de aici i s-a pierdut urma.
Alt nebun, unul căruia îi plăcea să vandalizeze, are nişte urechi impresionante, deci e greu să nu fie remarcat, e Antonie Rada. A fugit, anul trecut, din Spitalul de Psihiatrie din Jebel, s-a refugiat în Iaşi, apoi s-a făcut nevăzut.
Am dat exemplele cele mai elocvente. Infractori cu studii aproximative, dar care, cu maximă viclenie, se ascund de ani buni. Foarte mulţi hoţi, pe locul doi vin ţeparii, mai sunt ceva tâlhari, criminali ori violatori, deloc.
Cu toate că, în majoritatea cazurilor, miza e infimă, faptele s-au prescris ori condamnările sunt mici, autorităţile române cheltuiesc timp şi bani pentru a-i prinde. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau