Ziua Culturii Naţionale. Mihai Eminescu, sărbătorit cu fast
Dimensiune font:
Duminică, 15 ianuarie 2023, odată cu aniversarea a 173 de ani de la naşterea poetului, se desfăşoară numeroase expoziţii, recitaluri, seri de poezie, ateliere şi conferinţe.
Zi plină la Muzeul „ Eminescu”
Duminică are loc deschiderea expoziţiei Nume: Eminovici. Vor fi aduse în faţa publicului documente originale şi povestea lor: mitrica (documentul de consemnare a naşterii poetului la Botoşani, pe 15 ianuarie 1850) şi paşaportul tatălui, Gheorghe Eminovici, din anul 1858, unde sunt menţionaţi şi fiii care vor călători alături de el. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale ale României.
Tot duminică, începând cu ora 10:00, „Micii poeţi” se întâlnesc la Muzeul „Mihai Eminescu”, în cadrul unei activităţi de educaţie muzeală desfăşurată în parteneriat cu Şcoala Primară „Carol I” din Iaşi. Elevii clasei 0, coordonaţi de prof. înv. primar Creola Caras, vor realiza o vizită interactivă şi vor descoperi prin jocuri educative nonformale muzeul dedicat poetului naţional. Apoi, copiii vor confecţiona un obiect poetic original, coordonaţi de Ioana Leontioaia, educatoare muzeală MNLR Iaşi.
Colecţia „Eminesciana”, apărută la Editura Junimea, va putea fi descoperită tot la Muzeul „Mihai Eminescu”, începând cu ora 11:00, de la invitaţii evenimentului: scriitorii Mircea Radu Iacoban, iniţiatorul colecţiei, şi Livia Iacob. Evenimentul va fi moderat de muzeograful Liviu Apetroaie. Printre invitaţi se numără membrii cenaclului literar de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” din Popeşti, judeţul Iaşi, care vor susţine momente artistice, sub coordonarea prof. Ionuţ Alupoae.
Programul se va încheia cu o seară dedicată poeziei, POEMaraton, la care vor participa poeţi ieşeni contemporani din diferite generaţii: Şerban Acasandrei, Radu Andriescu, Şerban Axinte, Ştefan Tudor Baciu, Lucian Brad, Adrian Buzatu, Cornelius Drăgan, Sorina Rîndaşu, Andrada Strugaru. Începând cu ora 17:00, invitaţii vor recita poemul preferat din opera eminesciană, după care vor lectura din propriile creaţii.
Recital vocal-instrumental dedicat lui Eminescu
Ieşenii pot participa duminică, începând cu ora 16:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii, la un recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu. Evenimentul îi va avea ca protagonişti pe elevii clasei de Canto şi Muzică de Cameră de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, sub coordonarea prof. dr. Daniela Ciocoiu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Programul cuprinde lieduri pe versuri de Mihai Eminescu, muzica aparţinând compozitorilor: George Enescu, Valentin Teodorian, Nicolae Bretan, Diamandi Gheciu, Gheorghe Scheletti, Eugen Doga. Vor interpreta: Bianca Maria Iova, Diana Maria Ursulescu, Maria Vamanu (clasa a X-a), Parascheva Pintili (clasa a XI-a), Antonia Maria Codreanu, Beatrice Maria Florea (clasa a XII-a). La pian vor cânta: Sara Maria Costandache şi Alexandru Ioan Ciotloş - Clasa Prof. Carmen Şoltuz, cu participarea elevei Ioana Rusu - clasa a XI-a - Prof. Elena Roşca, prof. corepetitor dr. Marta Burduloi.
Conferinţa de la Muzeul „Vasile Pogor”
Duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 15:00, în sala Studio J de la Muzeul „Vasile Pogor” (Casa Junimii), are loc conferinţa Scriitori români despre un Chişinău „re-făcut” de sovietici. Invitata Aliona Grati, critic şi istoric literar, va vorbi despre proiecţiile Chişinăului reflectate în creaţia autorilor postbelici, povestind despre mărturiile lăsate de scriitorii ce au reuşit să viziteze Chişinăul „re-făcut” de sovietici.
Lansare de carte la Ateneul Naţional din Iaşi
Începând cu ora 18:30, în Foaierul Ateneului Naţional din Iaşi, are loc lansarea cărţii „Mareşalii Palatului – Demnitari ai Curţii regilor României, 1866 – 1947”, semnată de autorul Tudor Vişan-Miu. Lucrarea lui Tudor Vişan-Miu propune un fel de portret-robot al candidatului ideal la funcţia de Mareşal al Palatului. Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. dr. habil. Nelu-Cristian Ploscaru.
Recital omagial dedicat lui Eminescu
Opera din Iaşi prezintă pe 15 ianuarie 2023 un recital omagial dedicat marelui poet român. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi. Soliştii Operei ieşene, acompaniaţi la pian de Simona Gâdei, vor interpreta lieduri şi romanţe pe versurile poetului.
De asemenea, artiştii instrumentişti Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut) şi Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referinţă din creaţii româneşti, precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar şi cântece inspirate din folclor, printre care „Ciocârlia”, „Mociriţa” şi „Ciuleandra”.
La recital va participa şi Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia şi acompaniat la pian de Mădălina Pancu.
Expoziţie de pictură pentru Eminescu
Până duminică, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iaşi “Dan Hatmanu” va putea fi vizitată expoziţia de pictură „Eminescu 39”, semnată de Florenţa Ionescu.
Recital la Casa Balş
Începând cu ora 17:00, în Casa Balş, Sala Caudella, are loc recitalul „Dialogurile Dragostei”. Va interpreta clasa de canto a lect. univ. dr. Lăcrămioara Hrubaru-Roată, iar la pian va fi asist. univ. dr. Constantina Stoica. În program vor fi lucrări din creaţia lui Eugen Doga pe versurile lui Mihai Eminescu şi ale Veronicăi Micle.
Expoziţie la BCU Iaşi
Expoziţia „Eminescu ilustrat. Incursiune în istoria grafică a operei eminesciene”, realizată de Departamentul Colecţii Speciale, este deschisă până pe 31 ianuarie 2023, în sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare, în spaţiul expoziţional de la etajul I. Pot fi vizionate o selecţie de ediţii ilustrate ale creaţiei lui Eminescu.
Expoziţia reuneşte pictori şi graficieni care au trecut prin filtrul propriei viziuni artistice opera „poetului nepereche”, de la cei dintâi – Leonard Salmen, Ary Murnu, Jean Steriadi, Camil Ressu, Al. Poitevin-Scheletti, Theodor Kiriakoff-Suruceanu – până la cei contemporani.
În cadrul Proiectului „Colecţia digitală Eminescu” (PROEM), ediţiile operei eminesciene şi traducerile care se află în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” sunt puse, începând cu 15 ianuarie 2022, la dispoziţia publicului în format digital.
Expoziţia „Acasă: trei prieteni”
Publicul este invitat să viziteze şi expoziţia-traseu literar „Acasă: trei prieteni”, care prezintă aspecte din culisele unei prietenii celebre: Topîrceanu – un „chiriaş grăbit”, Sadoveanu – „tovarăşul de puşcă” al lui George Topîrceanu şi Otilia Cazimir – „poetă a sufletelor delicate”. Poveştile fascinante ale prieteniei celor trei pot fi aflate la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „George Topîrceanu” şi Muzeul „Otilia Cazimir”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau