Ziua Porților Deschise la Ateneul Național din Iași
Dimensiune font:
Cu prilejul împlinirii a 104 de la înființarea Ateneului Național din Iași, echipa instituției invită publicul pe 25 Aprilie, la Ziua Porților Deschise. De asemenea, pentru a marca momentul aniversar, Ateneul anunță aplicarea unei reduceri de 50% la achiziționarea tuturor biletelor online pe durata întregii zile.
De Ziua Porților Deschise, la sediul Ateneului ieșean se vor organiza manifestări ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă, incluzând activități diverse atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Din foaier la sălile de repetiții și la scena mare, echipa ateneului a pregătit activități specifice prin care veți putea descoperi spațiul teatrului într-o nouă lumină. Astfel, pe parcursul zilei de 25 Aprilie, vor fi organizate expoziții, tururi ghidate, lecții deschise de dans și muzică, oră de make-up de scenă și o repetiție de regie cu public. Întregul program al evenimentului poate fi descoperit pe pagina de Facebook al Ateneului.
„Ziua Porțile Deschise reprezintă o altfel de zi la Ateneu. O zi în care magia de pe scenă se va răspândi în toată instituția, în care trucurile pe care le folosim vor fi parțial dezvăluite, o zi în care nu va exista bariera dintre public și actori. Astfel, îi așteptăm cu bucurie pe toți cei care își doresc să cunoască echipa noastră, să descopere atmosfera de lucru și activitățile ce se desfășoară în culise”, a declarat managerul Gheorghiță Rusu-Persic.
Pe 25 Aprilie, de Ziua Porților Deschise, vă așteptăm la Ateneul Național din Iași cu activități interesante și surprize muzicale. Reamintim că în aceeași zi, până la ora 23.59, se va aplica reducerea de 50% la toate biletele online achiziționate de pe site-ul https://www.ateneuiasi.ro/.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau